La Herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos va fi organizat vineri, 15 august, un spectacol ecvestru care are toate șansele să intre în Cartea Recordurilor.
Organizatorii spun că la spectacolul de vineri nu pot asista pentru omologarea evenimentului arbitrii Guinness Book, care sunt foarte aglomeraţi în august. De aceea, spectacolul oficial pentru a fi omologat va avea loc în septembrie, însă ceea ce vor vedea arbitrii atunci este similar cu spectacolul găzduit de Herghelie de sărbătoarea Sfintei Marii.
„Vizitatorii care vin vineri după-amiază vor putea vedea un tandem cu zece armăsari lipiţani negri, care vor merge unul în faţa celuilalt la aceeaşi trăsură. Câţiva dintre armăsari au fost născuţi şi crescuţi în trecut chiar în herghelie. Astăzi, toţi cei zece lipiţani negri au un alt proprietar, pe Nica Şerban din Poiana Braşov“, au anunțat reprezentanții hergheliei.
Spectacolul începe vineri la ora 19.30. În aceeaşi seară vor fi concerte de muzică populară şi alte show-uri cu cai din patrimoniul hergheliei.