VideoMain Story

Liderii PNL l-au periat pe George Scripcaru fără de care pierd alegerile. De Adrian Gabor au uitat

Sebastian Dan

Discursurile celor doi co-preşedinţi ai PNL în faţa celor circa 600 de membri de la Sala Patria i-au bulversat pe cei prezenţi. Nici Alina Gorghiu, nici Vasile Braga nu au pomenit despre Adrian Gabor, cel care este candidatul PNL la Primăria Braşov.

În schimb, cei doi fruntaşi liberali s-au întrecut în a-i aduce laude primarului George Scripcaru, care nu mai poate candida la un nou mandat pe listele PNL din cauza decalogului integrităţii stabilit de partid. Astfel, cei doi au confirmat faptul că, fără ajutorul lui George Scripcaru, (care nu a luat loc în prezidiu, ci în sală) liberalii nu pot câştiga alegerile la Braşov.

iar acest lucru se întâmplă la nici două ore după ce liderii PNL spuneau că nu au probleme dacă Scripcaru va candida independent la Primăria Brașov.

Alina Gorghiu şi-a început discursul prin a sublinia faptul că fuziunea PDL – PNL este rezolvată, „deşi nici cei mai aprigi contestatatri nu credeau acest lucru”, iar „PNL nu se duce de râpă, că am fi ajuns la minus 200%, dacă ascultam toţi PSD-iştii. Tot ei ne spune că situaţia la Braşov e atât de nasoală că vom pierde alegerile și la Primărie și la Consiliul Județean. Eu nu cred în lideri providențiali, ci în rezultate, pentru că fiecare a ştiut să îşi facă temele în pătrăţica lui. Vreau să vă spun că nu există  liberal care să nu fie în echipă. Vă spun un nume care e în echipă şi care va contribui la câştigarea alegerilor. Este dl. George Scripcaru (moment în care sala a explodat în aplauza şi toată lumea s-a ridicat în picioare)”.

Mult mai linguşitor a fost Vasile Blaga, care şi-a construit mesajul pe ce înseamnă aportul primarului George Scripcaru pentru câştigarea alegerilor.

„Vreau să-i mulţumesc lui George cum arată oraşul Braşov astăzi şi vreau să vă spun că George este unul dintre primarii cei mai buni din România. iar acest lucru se vede din faptl că, într-uin calsament Forbes, în ceea ce priveşte cea mai prietenoasă adminsitraţie cu mediul de afaceri, pe primul loc este Timişoara, urmată de Cluj, Bucureşti – abia pe locul al treilea – Oradea, Scripcaru (deci nu Braşovul – n.a.), Aradul. Cu excepţia capitalei, toate celelalte au primari liberali, ceea ce nu este întâmplător. Împreună cu George Scripcaru lângă noi, vom câștiga și Consiliul Județean, și Primăria și alegerile parlamentare. Vrem fără PSD la guvernare în toamnă, fără PSD în Consiliul Județean, fără PSD în toate primăriile”, și-a încheiat expozeul Blaga.

Nici Gorghiu, nici Blaga nu au amintit măcar de candidatul la Primăria Brașov, Adrian Gabors sau de cel pentru Consiliul Județean, Adrian Veștea, în timpul festivității de lansare a candidaților.

Cel care a fost gazda evenimentului a fost Adrian Veștea, co-președintele PNL, candidat la Primăria Râșnov, dar și cel care este susținut de liberali pentru funcția de președinte al Consiliului Județan Brașov. El le-a spus celor prezenți că vrea ca PNL Brașov să devina cea mai bună filială din țară. El vrea ca după viitoarele alegeri, PNL Brașov să aibă mai mult de 40 de primari, câţi deţine la această oră.

Adrian Gabor, candidatul la Primăria Brașov, spune că se va bate, alături de colegii din PNL, pentru obiectivele principale pentru comunitate: construirea unui spital regional, cosntruirea Aeroportului, dar și a autostrăzii.