Consilierii locali USR și PSD au refuzat, în ședința din 12 ianuarie 2024, ca părinții a 1367 de copii să primească o reducere de 500 de lei, pentru fiecare copil care participă la programul „Școală după Școală”, derulat în prezent în cadrul a 5 școli din Brașov.
„Refuzul neîntemeiat de a aloca suma de 2 milioane și jumătate de lei a fost exprimat în condițiile înregistrării unui excedent bugetar în valoare de 256,8 milioane de lei… Prin urmare, chiar dacă există bani și chiar dacă propunerea noastră este inițiată încă din 2023, respectă legislația în vigoare, un proiect similar fiind implementat în 26 de școli, de administrația liberală a Sectorului 6, administrația Coliban a refuzat și în acest an propunerea noastră.
În concluzie, prin votul împotrivă exprimat și în acest an, administrația Coliban a reconfirmat că:
- NU consideră educația o prioritate,
- NU sprijină familiile brașovene active pe piața muncii,
- NU încurajează mamele să-și asigure și să-și dezvolte cariera,
- NU dorește să vină în sprijinul familiilor cu mai mulți copii și nici al celor monoparentale”, a acuzat, public, consilierul local PNL Pamela Diaconu.
Votul consilierilor locali USR + PSD survine după ce și deputatul PNL Cristina Vecerdi și-a exprimat nemuțumirea asupra aceluiași subiect:
Deputatul PNL Cristina Vecerdi răbufnește împotriva cooperativei USR – PSD de la Brașov
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!