Deputatul PNL Cristina Vecerdi răbufnește împotriva cooperativei USR – PSD de la Brașov

Deputatul PNL Cristina Vecerdi răbufnește împotriva cooperativei USR – PSD de la Brașov
În prezent, în municipiul Brașov se derulează Programul „Școală după Școală” în numai 5 școli, având ca beneficiari 1.367 de copii. Părinții copiilor înscriși în acest program plătesc aproximativ 1.000 de lei pentru ca acești copii să fie supravegheați până la venirea părinților de la serviciu, în timp ce își fac temele, servesc masa și desfășoară activități educaționale.
O suma destul de mare chiar și pentru familiile cu un singur copil, cu atat mai mult pentru cei care trebuie sa acopere și școală și gradiniță/creșă. în același timp.
Tocmai la acest lucru s-au gândit consilierii liberali când au inițiat un proiect de hotărâre în Consiliul Local Brașov, prin care se dorea aprobarea finanțării unor activități educaționale si a mesei calde din fondurile bugetului local pentru beneficiarii acestui program. Cu alte cuvinte, reducerea costurilor pentru familiile care au copiii în acest program, spune deputatul PNL Cristina Vecerdi.
Proiectul depus de consilierii liberali în 5 octombrie 2023, de Ziua Educației, nu a beneficiat de atenția primarului, nu a fost pus pe nici o ordine de zi a anului trecut, până la convocarea ședinței de către liberalii brașoveni, când a fost respins în bloc de USR și PSD.
„Astăzi primarul USR se laudă că municipiul Brașov a devenit candidat la titlul UNICEF – «Localitate prietenă a copiilor». Cât de prieten este Brașovul cu acești copii, când tu USR și tu PSD le refuzi finanțarea unor activități educative? Ar fi un gest onorabil ca după această nominalizare să readuceți proiectul pe ordinea de zi din 31 ianuarie 2024!”, a transmis deputul liberal.
Vecerdi a continuat:
„Noi, PNL ne dorim:
  • – să oferim sprijin copiilor;
  • – să reducem efortul financiar al familiilor care au copii beneficiari ai acestui program;
  • – să dăm o șansă în plus mamelor pentru a-și asigura și dezvolta cariera personală;
  • – să venim în sprijinul familiilor cu mai mulți copii și deopotrivă în sprijinul familiilor monoparentale.
Voi, PSD și USR ce vă doriți?!”, a întrebat retoric Vecerdi.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Alte articole:   Zona aflată sub cod roşu de caniculă se extinde luni şi marţi. Cod portocaliu în Brașov

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate