Eveniment

Lanț neautorizat montat în Piatra Craiului. A fost îndepărtat de alpiniști

Sorin Secli

Un lanț de 20 de metri, montat recent în zona săritorii mari din Padina lui Călineț, a fost îndepărtat de o echipă a Clubul Alpin Român, după ce s-a constatat că a fost instalat fără autorizare și contrar eticii alpine, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.

Lanț neautorizat montat în Piatra Craiului

Într-un parc național, orice inițiativă de a monta cabluri în zone nemarcate, de a desena cu vopsea semne și săgeți improvizate, de a modifica rute sau de a realiza alte “inovații” de acest fel, ar trebui să se facă doar cu aprobarea celor în drept să decidă, au transmis reprezentanții Salvamont Zărnești.

„Decizia de a îndepărta acel lanț montat necorespunzător, contrar oricăror norme de siguranță, într-un loc unde nu s-a înțeles pe deplin riscul real, a fost una asumată atât de noi, cât și de Administrația Parcului Național Piatra Craiului. În acest sens, apreciem sesizarea făcută de CAR București și CAR Brașov, care a fost pe deplin justificată și le mulțumim pentru implicare în clarificarea situației legate de lanțul din Padina lui Călineț.

Subliniem, pentru a nu exista neînțelegeri: acel lanț a fost dat jos și nu ni-l atribuim. Cel care l-a adus și l-a montat îl poate revendica, fie că îl păstrează acasă sau îl folosește în alt scop. Credem însă că astfel de «inițiative» nu se fac după bunul plac, ci printr-un cadru asumat și responsabi”, spun salvamontiștii.

salvamont brasov piatra craiului
salvamont brasov piatra craiului

Totodată, reprezentanții Clubului Alpin Român reamintesc că o reamenajare trebuie să crească siguranța traseului, subliniind că nici materialul folosit pentru ancorarea lanțului nu este corespunzător.

„Un detaliu relevant în acest caz este materialul ancorelor folosite – oțelul zincat este adecvat doar în sălile de cățărat sau în zonele cu umiditate extrem de scăzută, nu pe firul unei văi, aflat sub zăpadă 5 luni pe an. Spre deosebire de inox, acesta este rezistent la coroziune doar cât timp pelicula de zinc care-l acoperă este intactă – atunci când aceasta se deteriorează, gujonul ruginește invizibil”, spun reprezentanții Clubului Alpin Român.

Materialul scos de pe vale din Piatra Craiului se află în custodia Salvamont Zărnești.