Social

Salvamont Braşov a fost dotat cu un nou ATV (FOTO)

Sorin Secli

Serviciul Public Județean Salvamont – Salvaspeo Brașov, structură aflată în subordinea Consiliului Județean Brașov, a fost dotat, începând de astăzi, cu un vehicul nou, model CAN-AM MAX XT-P 1000T, an fabricație 2025.

ATV nou pentru Salvamont Braşov

ATV-ul, conceput pentru teren accidentat, dispune de echipamente tehnice de ultimă generație, inclusiv troliu profesional, faruri LED, cutie de viteze CVT și sistem de tracțiune selectabilă 2WD/4WD/Lock 4WD cu Brake Traction Control. Aceste caracteristici îl fac un mijloc eficient de intervenție în zone greu accesibile.

Utilizarea sa va permite reducerea timpului de deplasare către persoanele aflate în dificultate și va facilita transportul materialelor necesare lucrărilor de întreținere și reamenajare a traseelor montane. Odată cu această achiziție, toate cele patru formații ale salvatorilor din cadrul serviciului județean dispun de vehicule adaptate specificului misiunilor montane.

„Mulțumim Consiliului Județean Brașov pentru sprijinul constant acordat în dotarea și modernizarea Serviciului Public Județean Salvamont Brașov. Prin investițiile realizate, capacitatea operațională a salvatorilor montani este consolidată, ceea ce ne permite să intervenim mai rapid și mai eficient în misiunile de salvare și să asigurăm siguranța turiștilor pe traseele montane din județ.”, au transmis salvatorii din Brașov pe pagina de Facebook.

atv salvamont
atv salvamont