Municipiul Săcele va participa la Ziua Mondială a Orientării- World Orienteering Day, care se desfășoară în aceeași zi, 24 mai, în peste 1600 de localități din întreaga lume, iar anul acesta pentru prima oară va avea loc și în Antarctica.
Astfel, peste 500 de copii și adulți sunt așteptați la eveniment în singurul oraș din județul Brașov unde se organizează ceva cu această ocazie.
Competiția se va desfășura în cartierul Electroprecizia, între orele 10.00 – 18.00, locul central fiind baza sportivă Precizia Săcele.QR Code-uri ascunse prin oraș și labirinturile sunt câteva din atracțiile acestei zile.
Va fi amenajat și un labirint, prin care copii vor trebuie să reușească să iasă cu ajutorul unei busole si a unei hărți, iar pentru prima oară la Săcele va exista și o competiție pe echipe în care cu ajutorul hărții și a telefonului mobil, echipa va trebui să găsească cât mai multe QR Code-uri ascunse prin oraș.
Vor fi 3 competiții pentru începători, Orientare Labirint, Orientare Parc Oraș. Orientare QR Code și una pentru avansați Orientare Parc Oraș-medie distanță.
Taxa de participare este de 5 lei, în care sunt incluse o brățară, hărți, diplomă de participare semnată de președintele Federației Internaționale de Orientare, dulciuri și răcoritoare.
La competiție vor participa și sportivi legitimați, dar fiind o competiție de sport de masă, sunt așteptați foarte mulți copii și adulți iubitori de mișcare. Toate școlile din Săcele și-au anunțat prezența. Anul trecut au participat 465 de persoane, iar anul acesta organizatorii speră să depășească performanța de anul trecut.
Există și o platformă online dedicată acestui eveniment, http://worldorienteeringday.com/, unde se pot urmări imagini din toate locurile unde se desfășoară competiția.
Evenimentul este organizată de Clubul Sportiv Babarunca Săcele.