Juristă de la Poliția Locală Brașov, implicată într-un dosar de proxenetism

Scandal ținut departe de opinia publică din Brașov! O jurista de la Poliția Locala Brașov este cercetată într-un dosar de proxenetism.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada în perioada 2005—mai 2016, inculpații G. A,  G.E. și T.L. au constituit un grup infracțional organizat care a avut ca scop recrutarea și determinarea mai multor persoane de sex feminin minore să practice prostituția într-un club de noapte situat pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, în vederea obținerii de foloase materiale”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că primii doi se ocupau de recrutarea minorelor, furnizarea de clienți pentru întreținerea relațiilor sexuale precum și supravegherea activității acestora.

Alte articole:   Un șofer de ambulanță din Suceava a suferit un AVC în timpul unei misiuni

A.G. le oferea explicații victimelor noi recrutate, respectiv, programul de lucru, modalitatea în care se procedează în cazul în care un client dorește să întrețină relații sexuale cu ele, tarifele pe care trebuiau să le perceapă, atât pentru cameră și șampanie, cât și pentru actul sexual.

L.T., de asemenea, era preocupată de recrutarea unor persoane de sex feminin care să lucreze în cadrul clubului, supraveghea activitatea persoanelor vătămate asigurându-se că acestea se ocupă de atragerea clienților, instruia victimele cu privire la tarifele pe care trebuiau să le practice și modul în care trebuiau să procedeze în cazul în care aveau clienți care doreau să întrețină relații sexuale , încasa sumele de bani ce reprezentau contravaloarea camerei folosite pentru relații sexuale și a băuturilor alcoolice consumate de către clienți.

„În luna aprilie 2010 la grupul infracțional organizat a aderat și inculpata (o juristă de la Poliția Locală Brașov – n.a.) a cărei activitate infracțională a constat atât în recrutarea și determinarea mai multor persoane vătămate la practicarea prostituției cât și la crearea unei aparențe de legalitate a activităților desfășurate în cadrul clubului de noapte întocmind în acest sens contracte de muncă pentru toate angajatele clubului ca «îngrijitor spații hoteliere» deși acestea nu erau remunerate, implicându-se activ în administrarea acestuia pentru bunul mers al activității”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

În urma perchezițiilor au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe documente, medii de stocare, telefoane mobile, suma de 23.500 lei și 10.000 euro. Au fost instituite măsuri asiguratorii asupra mai multor conturi bancare și imobile.

Alte articole:   Ordinea partidelor pe buletinele de vot la alegerile europarlamentare 2024. Cine deschide lista

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Covasna, Brașov, București, Ploiești, Tg. Mureș, Bistrița, Buzău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. În cauză s-a colaborat cu DGA și SJA Covasna. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratul de Jandarmi Covasna și IPJ — S.A.S. Brașov.

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate