Eveniment

Operaţiunea „Jupiter 6”: Peste 300 de percheziţii la nivel naţional, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic (VIDEO)

Gabriela Bunghez

Peste 300 de percheziţii domiciliare au loc marţi în cadrul Operaţiunii „Jupiter 6”, în Bucureşti şi în mai multe judeţe din ţară, în cadrul a 67 de acţiuni operative, vizând diverse infracţiuni printre care evaziune fiscală, contrabandă, înşelăciune, şantaj, fapte de corupţie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, traficul de substanţe toxice, braconajul, tăierea ilegală şi furtul de arbori. În dosarele vizate, prejudiciile cuantificate până în prezent sunt de aproape 47 de milioane de lei şi 290.000 de dolari, relatează News.ro.

Operaţiunea „Jupiter 6”: Peste 300 de percheziţii la nivel naţional

”În cursul zilei de astăzi, 3 noiembrie 2026, în cadrul Operaţiunii „JUPITER 6”, desfăşurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, au loc 67 de acţiuni operative, în cadrul cărora sunt puse în executare 304 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în mai multe judeţe ale ţării, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic”, informează Parchetul ICCJ.

Investigaţiile desfăşurate vizează mai multe infracţiuni, între care evaziunea fiscală, contrabanda, spălarea banilor, delapidarea, înşelăciunea, furtul calificat, cămătăria, şantajul, tâlhăria, falsul şi uzul de fals, contrafacerea, abuzul în serviciu, faptele de corupţie, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, traficul de substanţe toxice, braconajul, tăierea ilegală şi furtul de arbori, infracţiunile la regimul silvic, tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi infracţiunile la regimul deşeurilor.

Prejudicii de aproape 47 de milioane de lei şi 290.000 de dolari

” În urma cercetărilor efectuate în cauzele vizate, prejudiciile cuantificate până în prezent depăşesc 46.972.256 de lei şi 289.417,50 dolari SUA, la care se adaugă alte prejudicii care urmează să fie stabilite pe parcursul desfăşurării anchetelor”, precizează Parchetul.

De asemenea, în cadrul Operaţiunii”Jupiter 6″ sunt puse în executare mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie audiate.

Un obiectiv important al operaţiunii „Jupiter 6” îl reprezintă identificarea bunurilor şi valorilor obţinute prin săvârşirea infracţiunilor, indisponibilizarea acestora şi instituirea măsurilor asigurătorii, în vederea recuperării produsului infracţional şi asigurării reparării pagubelor produse.

”Operaţiunea „JUPITER 6” are drept scop asigurarea respectării legii şi protejarea valorilor fundamentale ale societăţii, prin acţiuni coordonate de prevenire şi combatere a criminalităţii. Demersurile vizează protejarea patrimoniului public şi privat, a integrităţii circuitului economic, a siguranţei persoanelor şi a ordinii publice, precum şi apărarea mediului şi a resurselor naturale. Prin investigarea şi sancţionarea faptelor care aduc atingere acestor valori, se urmăreşte consolidarea încrederii cetăţenilor în instituţiile statului, asigurarea unui climat de legalitate şi responsabilitate şi descurajarea comportamentelor infracţionale”, afirmă anchetatorii.

Video AICI.