Eveniment

Jumătățile de măsură ale administrației Coliban. Cum e protejată mafia imobiliară a USR la Brașov

Sebastian Dan

A trecut campania electorală, s-a finalizat și numărătoarea voturilor. E drept, unii nu știu să piardă. Eleganța în politică e de partea gentlemanilor. Nu e cazul useriștilor. Au semănat vânt, au cules uragan…

Unul dintre subiectele de campanie ale USR a fost mafia imobiliară a lui Scripcaru. Nicio vorbuliță despre mafia imobiliară a lui Coliban și USR. Drept este, PNL și PSD s-au întrecut în a „călca” apa pe acest subiect. Asta în contextul în care newsbv.ro a devoalat, în repetate rânduri, derapajele administrației Coliban la acest capitol.

Vorbim despre o premieră mondială în care, în Poiana Brașov, se autorizează o megaconstrucție de la acoperiș la subsol…, proiectată de Dragoș Oprea, acum arhitect șef al municipiului Brașov, angajat atunci la o firma privată, iar apoi, același individ, dar ca arhitect șef al orașului semnează o „autorizație de construire de intrare în legalitate”???? Afacere pusă la cale cu un alt tovarăș imobiliar al lui Coliban, Ciungara. Amănunte AICI!

Cum este posibil să eliberezi o asemenea enormitate de act ilegal, în contextul în care există prevederi legale care spun, cu subiect și predicat, că, în stațiunile de interes național, orice încălcare a Autorizației de Construire sau edificare de imobile fără autorizație are ca efect DEMOLAREA acestora!

O altă ilegalitate crasă, tot în Poiana Brașov

Este povestea Nuba Chalet. O clădire ridicată fără Autorizație de Construire eliberată de Primăria Brașov. Investitorii din spatele afacerii au pierdut procesul cu Primăria Brașov, definitiv, prin care cerea obligarea municipalității să le dea autorizație de funcționare.

Asta în contextul în care nu există Autorizație de Construire pentru acel număr topo, iar Primăria Brașov o spune răspicat că nu există autorizații de contruire și de funcționare. Pe de altă parte, Primăria lui Coliban este parteneră cu o afacere ilegală, Nuba Chalet, la Festivalul Massif…

Păi ce facem, oameni buni, ne dăm cu stângul în dreptul? Sau e ceva mai dedesubt? Nu mai e un secret că mahării PSD se destrăbălează în locațiile Nuba, oriunde ar fi ele. Evident, și în Poiana Brașov. Și, ce să vezi, minune! Consilierii USR și PSD votează cot la cot să se elibereze autorizații de funcționare pentru firme chiar daca nu au toate avizele de la alte instituții ale statului (gen ISU, DSP, DSVSA, Mediu etc.). Noaptea minții! La fel cum este noaptea minții că Prefectura Brașov și făcătura aia instituțională, numită ATOP, nu au luat nicio atitudine…

Coliban, pe buldozer, dărâmă doar afacerile concurente USR

Una dintre cele mai penibile și grotești acțiuni electorale a fost demolarea, noaptea, ca hoții, a unor panouri publicitare de pe Calea București. Cu o zi înainte de terminarea campaniei electorale. Disperat că știa că pierde alegerile, Coliban începe o luptă de „pustiiți câmpiile, otrăviți fântânile”.

Că respectivele panouri publicitare erau ale prietenei lui Scripcaru, nimic de zis. Că expirase contractul. La fel ca și în cazul colegului de partid al lui Coliban, și candidat la acea vreme, Mircea Chiru. În cazul lui Chiru, lui Coliban i s-a făcut somn. Nu a demolat nimic.

Dar ce nu a spus Coliban este că au existat discuții la Primărie pe noul regulament de publicitate stradală. Și nu a mai spus că a demolat, repetăm, noaptea, ca hoții, doar panourile concurenței colegului de partid.

Blatul USR  –  PSD a blocat dărâmarea construcțiilor ilegale din Poiana Brașov? Are Scripcaru „sânge în instalație” să aplice legea?

Colibane, fii bărbată! Poate nu e cazul. Este cel mai exmatriculat primar din România (De trei ori!!!). Chiar dacă pe ultima sută de metri USR îl dădea mare cursant la Facultatea de calculatoare.

Despre perfomanțele manageriale ale lui Coliban, nu insistăm. Au scris colegii din presă. Fiecare își atinge gradul de incompetență. Rămâne de văzut dacă, din toamnă, Scripcaru va continua „joaca” imobiliară a USR cu afacerile imobiliare bine unse ale USR sau va aplica legea ad litteram. 

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !