Coliban, arhitectul șef și tovarășul primarului, Ciungara, vor să mușamalizeze o construcție ilegală din Poiana Brașov

Coliban, arhitectul șef și tovarășul primarului, Ciungara, vor să mușamalizeze o construcție ilegală din Poiana Brașov

Primarul Allen Coliban, arhitectul șef Dragoș Oprea și tovarășul edilului, Bogdan Ștefan Ciungara, un personaj activ în ultima vreme ca dezvoltator imobiliar, vor să mușamalizeze o afacere care pute de departe, în privința unei construcții ilegale din Poiana Brașov.

În cele ce urmează, trebuie remarcat faptul că, în timp ce zeci de brașoveni așteaptă să li se elibereze autorizații de construcție, tovarășii primarului beneficiază de un tratament preferențial. Iată cum acționează acest grup de interese din jurul primarului Coliban.

Povestea începe din 2019

Prin adoptarea HCL nr. 851/2019 a fost aprobat Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) „Construire hotel – aparthotel și împrejmuire teren” în Poiana Brașov, Drumul Sulinar, zona Coliba Haiducilor. Perioada de valabilitate era de doi ani. Proiectantul general a fost SC Exhibit Arhitectura SRL, firmă deținută de actualul arhitect șef de la Primăria Brașov, Dragoș Oprea.

În baza PUD-ului amintit, a fost eliberată Autorizația de Construire nr. 559/16.07.2020, beneficiar SC SPV Investment SRL, care are ca obiect construire „Hotel-aparthotel și împrejmuire”. Indicatorii tehnico – urbanistici de la aceea vreme (veți vedea puțin mai târziu de ce sunt interesante aceste cifre): suprafața construită = 1.240 mp. Suprafața desfășurată = 4.154 mp. Regim de înălțime = S+P+3E+M, POT = 29,85%. CUT = 1,19, 35 de parcări la sol. 15 parcări subterane, pentru care a fost declarată începerea lucrărilor.

În 2022 apare un nou PUD

Consiliul Local aprobă, în 2022, un nou PUD, la propunerea primarului Allen Coliban (HCL 133/2022), care îl modifică pe cel din 2019. Și acest nou plan urbanistic are ca obiect „Construire hotel – aparthotel și împrejmuire teren”, în aceeași zonă, tot cu o perioadă de valabilitate de 2 ani. Proiectant general este aceeași firmă, Exhibil Arhitectura SRL, deținută de Dragoș Oprea.

Alte articole:   Titi Aur: ,,Școala de șoferi este în România mult sub nivelul anilor 80 și nu se face nimic”

Interesant este faptul că acest al doilea PUD a fost elaborat (după cum se precizează în memoriul general), în baza Certificatului de Urbanism nr. 2496 din data de 18.09.2018, eliberat de Primăria Brașov.

Prima întrebare privind legalitatea acestui demers este următoarea: Cum poate un Certificat de Urbanism din 2018, valabil doar 12 luni, să fie valabil în 2022, patru ani mai târziu? Ba, mai mult, „stă la baza întocmirii și aprobării unui document de urbanism?…”.

Noua autorizație de contruire modifică indicatorii tehnico-urbanistici

La ședința CTATU din 11 ianuarie, care a avizat favorabil construcția hotelului, nu s-a prezentat beneficiarul trecut în acte, Țuluca Ion Cornel, ci tovarășul lui Coliban, Ciungara (Amănunte AICI!). Prietenii știu de ce…

Și, uite așa, apare o a doua Autorizație de Construire, nr. 163/19.04.2022, în vederea „Construire hotel – aparthotel și împrejmuire teren Poiana Brașov, Drumul Sulinar nr.9”, conform noului PUD. Beneficiar este Neagoe Basarab Residence SRL și proiectant același SC Exhibit Arhitectura SRL, deținută în parte de proiectantul de la acea vreme, Dragoș Oprea.

Iată noii indicatori tehnico-urbanistici: suprafața construită = 1.227 mp (de la 1.240 mp), suprafața desfășurată se dublează: de la 4.154 mp ajunge la 7259 mp (fără modificarea coeficientului de utilizare a terenului – CUT, în ambele autorizații acesta fiind de 1,19), noul regim de înălțime = este S2+S1+D+P+3E+M, față de S+P+3E+M.

Specialiștii în urbanism pe care i-am consultat spun că situația de mai sus prezintă grave inadvertențe tehnice.

Alte articole:   S-a lansat Tâmpa News, primul portal de dezinformare din Brașov

Două întrebări:

  1. Cum se poate „comprima” o construcție edificată pe toată înălțimea de S+P+3E+M? Astfel încât să îi scadă amprenta la sol cu 13 mp?
  2. Cum se mai pot construi încă două niveluri (un subsol și un demisol) SUB construcția deja edificată cu regimul de înălțime inițial? Fără modificarea suprafeței construite?

Am încercat să găsim răspunsuri, măcar la ceea de a doua întrebare:

  • o explicație ar fi că nu s-au respectat de la bun început indicatorii tehnico-urbanistici din prima autorizație
  • o altă variantă ar și aceea legașp de modificarea cotei de referință (cota de +/- 0). Asta în condițiile în care topografia terenului a rămas neschimbată
  • și, dacă vreți să ne mai și amuzăm, constructorul a început edificarea hotelului cu acoperișul și a terminat cu subsolul….

Apare a treia Autorizție de Construire, pentru mușamalizare intrare în legalitate

În baza celui de-al doilea PUD, la finalul anul trecut, când toată lumea se pregătea de sărbători, a fost eliberată o nouă Autorizație de Construire (nr. 510/8.12.2023), în vederea „intrării în legalitate pentru lucrări executate cu nerespectarea AC 163/19.04.2022 și continuarea lucrărilor cu modificarea celor autorizate cu AC163/19.04.2022, cu menținerea avizelor, imobil situat în Poiana Brașov, str. Drumul Sulinar nr.9”.

Practic, arhitectul șef al orașului, Dragoș Oprea, a venit să „îndrepte” încălcarea prevederilor legale, făcute de proiectantul general Dragoș Oprea. El a centrat, el a dat „cu capul”, dând dovadă de „profesonalism desăvârșit și imparțioalitate”. Toate petrecându-se sub privirile admirative ale prietenului Allen Coliban. Cel care se presupune că mai și conduce instituția care a eliberat aceste documente.

Alte articole:   Administrația USR de la Brașov nu a făcut nici un kilometru de piste pentru bicicliști!

Ce trebuiau să facă Allen Coliban și arhitectul șef?

Știm că pe cei din administrația USR de la Brașov îi încurcă legea. Se pare că și de această dată, motiv pentru care au închis ochii când a fost vorba despre tovarășul lor, Ciungara.

Cu toții știm că așezarea montană Poiana Brașov a fost declarată stațiune turistică și climaterică de interes național (prin HG 113/27 februarie 2015).

Având în vedere statutul Poienii Brașov și prevederile Art. 1 din OUG 41/2010, aprobată prin Legea 3/2011, privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții, construcția la care facem referire trebuie DESFIINȚATĂ!

Articolul 1: „Prin derogare de la prevederile art. 28, 31 şi 32 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, TOATE CONSTRUCȚIILE CU DESTINAȚIE TURISTICĂ, precum şi construcţiile realizate în limita a 200 de metri de la linia de coastă, din staţiunile turistice şi din localităţile aflate pe litoralul Mării Negre, RIDICATE FĂRĂ AUTORIZAȚIE SAU CU DEPĂȘIREA LIMITEI AUTORIZAȚIEI DE CONSTRUIRE, aflate pe proprietatea publică sau privată, finalizate sau în curs de execuţie, SE DESFIINȚEAZĂ” (subl. r.).

În acest context, în care au fost eliberate acte fără respectarea prevederilor legale de către Primăria Brașov, prin serviciul de specialitate, ne întrebăm și întrebăm public Prefectura Brașov, Inspectoratul de Stat în Construcții și Parchetul ce părere au despre legalitatea întregii proceduri de autorizare și executare a lucrărilor?

Foto: Ștefan Ciungara și prietenul Allen Coliban

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate