Main Story

Jegoșii din Educație își bat joc de elitele care au terminat Bacalauratul

Sebastian Dan

BacalaureatSigur veți spune că „nu se face“ să folosești un cuvânt precum cel din titlu în cazul unui articol de presă.Vă lăsăm pe Dumneavoastră să folosiți cuvintele „potrivite“ pentru a-i descrie pe cei care își bat joc de munca copiilor noștri, pentru incompetența de care dau dovadă politruci numiți în posturi de execuție, în cazul acesta structurile Ministerului Educației (????).

Mai mulți părinți din Brașov sunt indignați și aduși la expaserare din cauză că, deși copiii lor au obținut note de excepție la examenul de Bacalaureat nu pot să se înscrie la Univeristățile care vor.

De ce? Pentru că NU POT OBȚINE DIPLOMA DE BACALAUREAT! Concret, sunt copii car eși-au depus dosarele la universități de prestigiu din Germania, Ungaria, Danemarca sau Austria, au primit aviz favorabil, dar au dosarul incomplet: lipsește diploma de Bacalaureat. Atât de la liceele unde învață, cât și la inspectoratul școlar, se ridică din umeri (asta în cazul în care cineva îi ține de vorbă pe părinți).

Răspunsul șefilor din învățământ, la inspectoratul școlar, este sec: „Nu avem formularul de diplomă, vă eliberăm o adeverință. Mergeți cu aceasta, iar Ministerul o să anunțe peste tot că e valabilă“. Asta în România, pentru că la noi „merge și așa“. Dar universitarii de dincolo nu înțeleg că elitele nu primesc o bucată de hârtie din motive de birocrație.

Așa că primul ministru Ponta degeaba le-a dat 3.000 de lei premiu celor care au luat BAC-ul cu 10, dacă nenorocește și umilește elita unei întregi generații pentru că incompetența Guvernului pe care îl conduce a atins cote catastrofale.

Termenul de depunere a dosarelor este 15 iulie în Germania și Ungaria, 16 iulie în Danemarca și 19 iulie Austria…