Jeff Bezos şi Lauren Sánchez s-au căsătorit. Nunta secolului a costat între 40 și 48 de milioane de euro (FOTO)

Jeff Bezos şi Lauren Sánchez s-au căsătorit. Nunta secolului a costat între 40 și 48 de milioane de euro (FOTO)

Jeff Bezos şi Lauren Sánchez s-au căsătorit la Veneţia. Mireasa a purtat o rochie concepută de Dolce & Gabbana.

Distribuie dacă îți place!

Jeff Bezos (61 de ani) şi Lauren Sánchez (55 de ani) sunt căsătoriţi, după ce au spus „Da” în cadrul unei ceremonii desfăşurate vineri, pe insula San Giorgio Maggiore.

Jeff Bezos şi Lauren Sánchez s-au căsătorit la Veneţia

Lauren şi-a schimbat oficial numele pe Instagram – şi şi-a şters întregul istoric.

Acum există doar o singură imagine, prima cu domnul şi doamna Bezos, potrivit News.ro.

Lauren a purtat o rochie sirenă uimitoare concepută de Dolce & Gabbana; aceasta are o „siluetă cu gât înalt, finisată cu 180 de nasturi acoperiţi cu şifon de mătase şi un voal din tul şi dantelă, inspirat de cel purtat de Sophia Loren în filmul Houseboat din 1958”.

Ea a asortat look-ul cu un voal alb clasic.

Părul lui Lauren a fost aranjat de Rick Henry, prietenul şi hairstylistul ei de lungă durată, în timp ce de make-up s-a ocupat Laura Ann Mele.

Alte articole:   O creșă și o grădiniță vor fi construite în Râşnov. S-a semnat contractul pentru realizarea forajelor geotehnice pentru cele 2 proiecte

Vogue a împărtăşit toate detaliile despre modul în care Lauren şi-a ales rochia, dezvăluind că s-a întâlnit cu Domenico Dolce în New York pentru a începe să creeze rochia visurilor ei în urmă cu 18 luni.

Lauren a dezvăluit, de asemenea, că aceasta va fi prima rochie de ceremonie pe care o va purta vreodată şi care nu îi scoate în evidenţă decolteul.

Este o abatere de la ceea ce se aşteaptă oamenii”, a spus ea, „de la ceea ce mă aştept eu – dar mă reprezintă foarte mult”.

Oprah Winfrey, Kim Kardashian, Regina Rania a Iordaniei, Leonardo DiCaprio şi fiica lui Donald Trump, Ivanka Trump s-au numărat printre invitaţii la ceremonie.

Alte articole:   EXCLUSIV Bolile cronice și impactul lor: Ce spune dr. Andreea Gabriela Stănulescu

Jeff Bezos şi Lauren Sánchez, nuntă de trei zile la Veneţia

Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au aterizat miercuri la Veneţia, unde au sosit cu elicopterul.

Vineri, Jeff Bezos şi Lauren Sanchez au dat startul petrecerii de trei zile de la Veneţia, însă festivităţile au început joi seara la Madonna dell’Orto, o biserică medievală din cartierul central Cannaregio, care găzduieşte capodopere ale pictorului Tintoretto din secolul al XVI-lea.

Vineri, cuplul şi-a oferit verighetele pe mica insulă San Giorgio, vizavi de Piaţa San Marco, muzica de la eveniment fiind asigurată de Matteo Bocelli, fiul tenorului italian Andrea Bocelli.

Petrecerea principală de nuntă are loc sâmbătă la Arsenale, un fost şantier naval unde erau construite nave pentru imperiul maritim al Republicii Veneţiene. Mai multe media au anunţat că Lady Gaga şi Elton John vor susţine spectacole la eveniment.

Alte articole:   Echipamente performante pentru Maternitatea Brașov. Aproape 12 milioane de lei pentru compartimentul de terapie intensivă neonatală

Jeff Bezos şi Lauren Sánchez au donat 3 milioane de euro către trei instituţii veneţiene

Festivităţile de nuntă pentru aproximativ 200-250 de invitaţi ar costa între 40 şi 48 de milioane de euro, după cum a declarat reporterilor, marţi, Luca Zaia, preşedintele regiunii Veneto, care include Veneţia.

Bezos şi Sanchez au donat 3 milioane de euro către trei instituţii veneţiene, câte 1 milion de euro ajungând la CORILA, un consorţiu academic care studiază ecosistemul lagunei, la biroul local al UNESCO şi la Universitatea Internaţională din Veneţia.

  • Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!
  • Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !
Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate

De top în Brașov