Din judeţ

O nouă misiune a jandarmilor montani: au ajutat 4 turiști blocați cu mașina!

Marian Stoica

Jandarmii montani de la Postul Sâmbăta aflați în patrulare pe traseele montane din zona stațiunii, au întâlnit pe un drum forestier un grup de patru persoane rămase blocate cu mașina într-o zonă cu noroi și foarte mult mâl.

Din fericire, cu ajutorul autospecialei de teren din dotare, jandarmii montani au reușit extragerea vehiculului din zona unde era blocat și i-au putut aduce pe turiști în siguranță în stațiune.

Pentru jandarmii montani a devinit din păcate o rutină nedorită aceasta de a întâlni turiști neinformați, nepregătiți și dornici să ajungă în locuri pe care nu le cunosc și fără a se documenta în legătură cu traseele alese.

În acest caz, cei patru turiști intenționau să ajungă la Chilia Părintelui Arsenie Boca, un traseu nepracticabil cu mașina și foarte dificil de parcurs pedestru în condițiile meteo din această perioadă a anului.

„Așadar, ne întărim recomandările transmise și vă sfătuim să alegeți de fiecare dată siguranța!”, transmit jandarmii montani.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram !