ISU Braşov organizează o serie de activități dedicate informării și pregătirii cetățenilor pentru a reacționa eficient în situații de urgență, de Ziua Internațională a Reducerii Riscurilor de Dezastre.
ISU Braşov marchează Ziua Internaţională a Reducerii Riscurilor de Dezastre
„Cu prilejul Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscurilor la Dezastre, marcată anual la data de 13 octombrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Țara Bârsei” al județului Brașov continuă misiunea de a crește gradul de conștientizare a populației privind comportamentele preventive și de a promova importanța educației pentru siguranță, în special în rândul copiilor și tinerilor„, transmite ISU Braşov.
Activităţi dedicate publicului larg
În zilele de 11–12 octombrie, în intervalul orar 10:00–16:00, reprezentanții ISU Brașov vor fi prezenți în centrele comerciale Mall Coresi și AFI Brașov, unde vor organiza acțiuni de informare preventivă și instruiri practice de prim ajutor.
Cetățenii sunt invitați să participe activ și să învețe cum pot reacționa corect în situații de urgență, contribuind astfel la siguranța comunității.
Activităţi educative în şcoli
Pe parcursul zilei de 13 octombrie, cadrele ISU Brașov vor desfășura activități de informare preventivă în unitățile de învățământ din județ, pentru a promova comportamente responsabile și pentru a-i învăța pe elevi cum să acționeze eficient în situații de risc.
Ziua porţilor deschise la ISU Braşov
În perioada 11-13 octombrie, în intervalul orar 11:00–15:00, toate subunitățile de pompieri din județul Brașov își vor deschide porțile pentru public.
Vizitatorii vor putea descoperi activitatea pompierilor, vor asista la prezentări de tehnică de intervenție și vor afla cum pot contribui la construirea unei comunități mai sigure și mai bine pregătite în fața dezastrelor.
