Pentru a menţine o creştere economica de peste 5% și pentru a o face mai sustenabilă, este timpul să trecem de la motorul creșterii economice bazată pe consum, la motorul bazat pe investiţii. Programul economic al PSD aduce creşterea economică în buzunarul românilor, pentru ca mai mulţi oameni să facă parte din clasa de mijloc.
Prin Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI) vrem să atragem circa 25 de miliarde în următorii ani pe care să îi investim. FSDI este un instrument care reprezintă unul dintre principalele motoare de creștere economică în țările unde funcționează (Polonia, Italia, Norvegia).
Începând cu 2018 va genera investiții de 10, 18 (în 2019), respectiv 22 de miliarde de lei în 2020, un total de 50 de miliarde de lei care se transformă în venituri la bugetul general consolidat de 15 miliarde de lei. Fondul Suveran de Dezvoltare va prelua în portofoliu toate companiile de stat profitabile care au un portofoliu de aproximativ 40 de miliarde de lei, va emite dividende, va primi dividende, pentru că acum ele merg la bugetul de stat, aproximativ 10 miliarde de lei în patru ani vor veni la Fondul Suveran.
Asocieri pentru realizarea unor consorții în vederea unor investiții cu fonduri de investiții mari, cu bănci instituționale cu care statul român are relații vechi în valoare de 25 de miliarde de lei. De asemenea, emitere de obligațiuni în valoare de 25 de miliarde de lei și valorificarea activelor complet neperformante, undeva la 1 miliard de lei.
Acest Fond va investi în dezvoltarea unor capacități de producție în zonele defavorizate, zonele unde au fost lichidate capacități de producție, în agricultură, în autostrăzi, căi ferate de mare viteză și în energie.
Ne dorim o dezvoltare echilibrată între regiuni și judeţe. Acum avem doar 10 judeţe puternice din punct de vedere economic care produc peste trei sferturi din cifra de afaceri a companiilor din România și din numărul de angajaţi. Pentru ca, în anii care urmează, România să nu mai fie țara care oferă investitorilor argumentul forţei de muncă ieftine, ci argumentul forței de muncă calificate, a taxelor atractive.
Îndrăznește să crezi în România!
Marius Dunca,
Președinte PSD Brașov
- Candidat PSD pentru Senat
- Cod Unic AEP 11160007