Distrigaz Sud Reţele efectuează lucrări programate la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale pentru creşterea gradului de siguranţă şi continuitate în alimentarea cu gaze naturale.
Compania anunţă sistarea alimentării cu gaze naturale la consumatorii casnici şi agenţii economici pentru modernizarea reţelei de distribuţie, în cursul zilei de marți (21 noiembrie), pe o stradă din Municipiul Brașov și câteva străzi din Zărnești.
În Municipiul Brașov vor fi afectați locuitorii de pe strada Nicolae Labiş, între orele 9.00 şi 14.00.
Alimentarea cu gaze va fi oprită şi în Zărneşti pe străzile Saturn, Pompiliu Dan, Policlinicii, Diana şi 1 Decembrie 1918, între orele 9.00 şi 15.00.
„Reamintim clienţilor noştri că pot apela serviciul de call-center Apeluri de Urgenţă al Distrigaz Sud Reţele la numărul unic 021 9281”, au explicat reprezentanţii societăţii.