Eveniment

Intervenţiile echipajelor SMURD şi ale pompierilor, în creştere

Gabriela Bunghez

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Ţara Bârsei” a intervenit anul trecut în peste 10.000 de evenimente, dintre care peste 8.500 au fost acţiuni de intervenţie.

Mai exact, în anul 2016 au avut loc 10.224 de evenimente ( în medie 28 pe zi), dintre care 8.676 au reprezentat acţiuni de intervenţie.

 “Important de spus este că nu am ratat nicio intervenţie”, a precizat şeful ISU Braşov, col. Stelian Rechiţean, cu ocazia prezentării raportului de activitate pentru anul trecut.

Echipajele SMURD au intervenit la 7604 cazuri , reprezentând aprox 21/ zi şi 87% din totalul evenimentelor.

Paramedicii au asistat peste 8.000 de persoane din 760 de accidente rutiere (din care 38 cu descarcerare) , 16 accidente feroviare (1 cu descarcerare) şi cazuri de asistenţă medicală de urgenţă şi prim ajutor.

Şi în ceea ce priveşte incendiile, numărul acţiunilor de intervenţie ale gărzilor de intervenţie, a crescut cu 13%, ajungâdu-se la 3 acţiuni / zi în 2016.

Astfel, au fost 433 incendii, fiind salvate 242 de persoane, 280 de animale şi păsări, bunuri şi instalaţii protejate în valoare de 170 milioane de lei.

În cursul anului 2016, inspectoratul a fost implicat în mai multe intervenţii complexe, una dintre cele mai importante fiind cea la accidentul rutier produs în luna iunie pe DN1, la Perşani, în care a fost implicat un autocar în care se aflau 30 de copii din Iaşi.

Gestionarea acestui eveniment a presupus pe lângă coordonarea unui număr foarte mare de forţe şi mijloace la faţa locului,  punerea în aplicare a Planului Roşu de intervenţie al judeţului Braşov şi a Planului Alb la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Braşov şi Spitalului Clinic de Pediatrie Braşov, în vederea primirii unui număr mare de pacienţi. Totodată au fost prealertate Spitalul Miltar de Urgenţă „Regina Maria ” Braşov şi Spitalul Sfântul Constantin Braşov.

Pe linie de avizare/autorizare, în anul 2016 totalul cererilor privind emiterea de avize, autorizaţii de securitate la incendiu şi protecţie civilă a fost de 1067, cu 114 mai mult faţă de anul 2015, ceea ce reprezintă o creştere cu 10,7%.

Pe lângă cererile de mai sus au mai fost soluţionate 735 de puncte de vedere (asistenţă tehnică de specialitate) în domeniul securităţii la incendiu şi al protecţiei civile, precum şi 15 petiţii.