Eveniment

Intervenţie Salvamont Zărneşti pentru a coborî 2 turişti din Piatra Craiului

Sorin Secli

Aseară, Salvamont Zărnești a fost solicitat într-un caz în care doi turiști se aflau, în jurul orei 20:00, în apropierea Vârfului Țimbalul Mare. În urma dialogului cu ei, salvamontiştii au recomandat, ca întotdeauna, ca retragerea din masiv să se facă prin Padinile Frumoase, spre Cabana Curmatura. Argumentul a fost cât se poate de clar: siguranța lor înainte de orice!

Intervenţie Salvamont Zărneşti pentru a coborî 2 turişti din Piatra Craiului

„Spre surprinderea noastră, unul dintre cei doi turiști, probabil având autoturismul în zona Plaiul Foii, a insistat să coboare prin Brâul Cioranga, traseu pe care îl considerăm incomparabil cu Padinile Frumoase, în condițiile concrete ale intervenției.

Pentru noi, astfel de dorințe ale celor care solicită sprijin sunt greu de înțeles, mai ales atunci când recomandările noastre sunt formulate exclusiv în interesul siguranței lor.”, a transmis Salvamont Zărneşti.

Din fericire, în cele din urmă, opțiunea de a coborî prin Brâul Cioranga a fost abandonată. O echipă de salvatori din cadrul serviciului a pornit în întâmpinarea celor doi turiști, pe direcția Padinile Frumoase.

Totodată, în circumstanțele intervenției din cursul nopții, s-a efectuat un test cu drona cu termoviziune din dotarea serviciului, echipament obținut printr-un proiect Vodafone – Salvamont România. A fost un test benefic, desfășurat în condiții reale, cu vizibilitate redusă, pe timp de noapte.

drona salvamont
drona salvamont