Eveniment

Individ înarmat, în centrul Braşovului

Iulia Ghervan

Polițiștii locali aflați în misiune de asigurare a liniștii și oridinii publice în centrul orașului au interceptat, miercuri, în jurul orei 12.00, în Piața Sfatului, un bărbat care ținea la vedere un pistol. Oamenii legii l-au legitimat și au mai constatat că bărbatul de 65 de ani mai deținea asupra lui și un spray iritant lacrimogen, pe care susținea că îl achiziționase împreună cu arma, cu doar câteva zile în urma. El le-a mai spus oamenilor legii că nu deține permis de port armă.

Cetățeanul a fost predat pe bază de proces verbal, conform procedurilor legale în vigoare, reprezentanților Poliției Municipiului Brașov, în vederea efectuării cercetărilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Locale, Anca Lăutaru.

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov au efectuat verificări și au stabilit faptul că bărbatul, în vârstă de 65 ani, deținea un pistol, replică de armă tip airsoft, pentru care nu este necesară autorizarea sau înregistrarea, acesta făcând parte din categoria E – alte categorii de arme și dispozitive neletale, conform anexei la Legea 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J. Braşov, agent Nadia Olaru.