Conform calendarului Ministerului Educației, înscrierea la liceu 2026 se desfășoară între 13 și 20 iulie. Fișa cu opțiunile pentru admiterea la liceu este completată în format electronic de elevi și părinți, cu sprijinul diriginților.
Înscrierea la liceu 2026: Când se completează fișa de opțiuni
Ordinea în care sunt trecute liceele și specializările este esențială, deoarece algoritmul de repartizare computerizată analizează opțiunile exact în ordinea în care au fost completate.
În aceeași perioadă, datele sunt introduse în aplicația informatică, iar fișele tipărite trebuie verificate cu atenție și confirmate prin semnătură. O eroare de transcriere a codului unei specializări sau a datelor candidatului poate influența repartizarea, motiv pentru care Ministerul Educației prevede o etapă specială pentru verificarea și corectarea eventualelor greșeli.

Înscrierea la liceu 2026: Cum se completează fișa de înscriere la liceu
Fișa se completează în ordinea preferințelor reale ale elevului, nu în funcție de media pe care estimează că o va avea sau de mediile de admitere din anii anteriori. Prima opțiune trebuie să fie liceul și specializarea pe care candidatul și le dorește cel mai mult, chiar dacă admiterea pare dificilă.
Potrivit ghidului explicativ al algoritmului de repartizare, citat de EduPedu, sistemul nu îi dezavantajează pe elevii care trec pe primul loc un liceu la care cred că au șanse mici de admitere. Algoritmul verifică fiecare opțiune în ordinea înscrisă în fișă și îl repartizează pe candidat la prima variantă pentru care îndeplinește condițiile și unde mai există locuri disponibile.
Cu alte cuvinte, dacă un elev nu intră la prima opțiune, aplicația trece automat la următoarea și continuă verificarea până găsește primul loc disponibil. De aceea, ordinea preferințelor este mult mai importantă decât încercarea de a „ghici” mediile de admitere, scrie Adevarul.ro.

Înscrierea la liceu 2026: Ce se întâmplă dacă treci prea puține opțiuni
Completarea unui număr redus de opțiuni reprezintă una dintre cele mai frecvente greșeli făcute de candidați.
Dacă media elevului nu este suficientă pentru niciunul dintre liceele trecute în fișă, acesta nu va fi repartizat în prima etapă și va putea participa doar la etapele următoare, când numărul locurilor disponibile este, de regulă, mai mic.
Înscrierea la liceu 2026: Câte opțiuni este recomandat să treacă elevii
Una dintre cele mai răspândite temeri este că prea multe opțiuni ar putea reduce șansele de admitere la liceul dorit. În realitate, algoritmul funcționează exact invers.
Ghidul citat de EduPedu arată că un număr mare de opțiuni nu îl dezavantajează în niciun fel pe candidat, deoarece acesta va fi repartizat întotdeauna la cea mai înaltă opțiune posibilă, în funcție de media obținută și de locurile disponibile.
Nu există un număr minim sau maxim recomandat de opțiuni. Important este ca acestea să fie suficiente pentru a permite repartizarea și să fie trecute în ordinea preferințelor reale. Mediile din anii anteriori pot reprezenta un punct de orientare, însă nu garantează că admiterea se va desfășura identic și în 2026.
Autorii ghidului privind algoritmul de repartizare atrag atenția că singurele situații care pot dezavantaja un candidat sunt completarea greșită a ordinii preferințelor sau alegerea unui număr prea mic de opțiuni.

Înscrierea la liceu 2026: Când are loc repartizarea computerizată la liceu
Repartizarea computerizată este programată pentru 22 iulie 2026.
Rezultatele vor fi publicate în aceeași zi pe platforma dedicată și pe site-urile inspectoratelor școlare.
Ulterior, în perioada 23-28 iulie, elevii declarați admiși trebuie să depună dosarele de înscriere la liceele la care au fost repartizați.
Ministerul Educației și Cercetării a publicat un ghid pentru înscrierea la liceu 2026. Ghidul complet pentru admiterea la liceu 2026 AICI.
