Din judeţ

Incendiu la o casă din Râșnov. 5 autospeciale și un echipaj SMURD intervin

Marian Stoica

Un incendiu a izbucnit, miercuri, în jurul orei 13:00, la o casă din localitatea Râșnov, județul Brașov. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale pentru stingerea focului și pentru a împiedica extinderea la construcțiile din apropiere.

La locul intervenției au fost mobilizate cinci autospeciale de stingere cu apă și spumă, dintre care două aparțin Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Cristian și Râșnov.

De asemenea, la intervenție participă o autocisternă cu apă și un echipaj SMURD.

Explozie

Pericol de propagare a incendiului

Potrivit informațiilor transmise de pompieri, există pericol de propagare a incendiului la construcțiile aflate în imediata apropiere.

Echipajele de intervenție acționează pentru localizare și lichidare, dar și pentru protejarea clădirilor învecinate.

Misiunea este în dinamică, iar autoritățile urmează să transmită noi informații pe măsură ce intervenția evoluează.

Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Whatsapp și Telegram!