Eveniment

Incendiu puternic la o fabrică de cherestea la Hălchiu

Sebastian Dan

Un incendiu violent a izbucnit la o fabrică de cherestea din comuna Hălchiu, în jurul orei 10.00.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja a precizat că „arde acoperișul fabricii de cherestea și o cantitate de 15 metri cubi de cherestea. La fața locului intervin, în acest moment, patru autospeciale“.  Focul se pare că a izbucnit la secția de uscătorie a lemnului.

Incendiul a izbucnit, probabil, de la un scurtcircuit produs la unul dintre ventilatoarele aflate în camera de uscare a cherestelei. Pagubele estimate se ridică la aproximativ 200.000 de lei.