Din judeţ

Incendiu puternic la un depozit de pe Cheile Râșnoavei

Sebastian Dan

Foto:  ISU Brașov
Foto: ISU Brașov

 Un incendiu foarte puternic a izbucnit, aproape de miezul nopții, la un depozit de substanţe toxice aflat în zona Cheile Râşnoavei (de la Râşnov spre Predeal).

Potrivit dispeceratului de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, 20 de echipaje de pompieri se luptă de peste 12 ore cu flăcările înalte de câţiva metri.

Purtătorul de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, a precizat că intervenția a fost foarte dificilă, localizarea incendiului s-a făcut cu greu pentru a opri propagarea la un depozit de materiale lemnoase și la o fermă cu animale situate în apropiere.

Pompierii au acționat peste 10 ore pentru stingerea incendiului având în vedere că în depozit erau deșeuri de magneziu, cauciucuri și alte materiale, iar într-o hală vecină vopsele și cherestea. Pentru a stinge deșeurile de magneziu pompierii au folosit praf de ciment și nisip uscat, iar pentru răcirea zonelor aflate în pericol s-a folosit spumă lichidă.

„Peste 100 de pompieri de la Inspectoratele Județene pentru Situații de Urgență Brașov, Covasna și Harghita au intervenit cu 20 de autospeciale pentru stingerea incendiului având în vedere că în hala în care a izbucnit erau deșeuri de magneziu, lacuri, vopsele, cauciucuri. Mai bine de 10 ore pompierii s-au luptat cu flăcările care au atins și șase metri înălțime. Nu s-au înregistrat victime. La fața locului mai avem trei autospeciale pentru că, pe o suprafață de 20 de metri pătrați mai există ușoare fumegări, a spus purtătorul de cuvânt. Circulația pe drumul dintre Râșnov și Predeal s-a făcut cu dificultate din cauza restricționării acesteia pentru intervenția autospecialelor. Nu au fost persoane rănite. Ancheta care a început în acest caz va stabili cu exactitate cauza incendiului”, a mai precizat reprezentantul ISU Brașov.