Pompierii militari au fost alertați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la un apartament, la etajul al 7-lea al unui imobil de pe str. Avram Iancu nr. 48.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, maior Ciprian Sfreja, s-au deplasat la fața locului două autospeciale dotate cu apă și spuma, o autoscară, un echipaj SMURD și o ambulanță.
„În încercarea de a stinge incendiul, două persoane au suferit arsuri la nivelul membrelor superioare și la nivelul căilor aeriene. Sunt conștiente și au fost transportate la spital”, a precizat sursa citată.
A ars o masa si un dulap din camera. Se pare ca incendiul a pornit de la o lumânare.