Din judeţ

 Incendiu devastator în Ghimbav: 25 de persoane evacuate de urgență

Sebastian Dan

Alerta s-a dat vineri seară, după ce un incendiu puternic a cuprins o locuință din orașul Ghimbav, județul Brașov. Focul s-a extins rapid, generând flăcări violente și un nor gros de fum vizibil de la distanță.

Mobilizare masivă a pompierilor

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov, la locul intervenției au fost trimise de urgență: 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 autoscisternă cu apă, 1 autoscară pentru intervenții la înălțime și 1 echipaj SMURD pentru asistență medicală.

incendiu ghimbav

Incendiul se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de metri pătrați, cu risc major de propagare la casele aflate în imediata vecinătate.

25 de persoane s-au autoevacuat

Din fericire, nu s-au înregistrat victime până în acest moment. Aproximativ 25 de persoane s-au autoevacuat, atât din locuința afectată de incendiu, cât și din casele din apropiere, aflate în pericol din cauza flăcărilor care riscau să se extindă.

Echipajele operative acționează în aceste momente pentru: localizarea focarelor, lichidarea incendiului, protejarea construcțiilor învecinate.

UPDATE Cauza incendiului, în curs de stabilire

Incendiul a fost lichidat și din fericire nu s-au înregistrat victime.

Autoritățile urmează să stabilească, după stingerea completă a incendiului, care a fost cauza izbucnirii flăcărilor. De asemenea, se va evalua și gradul de afectare a imobilului și a proprietăților din jur.

Vom reveni cu detalii de îndată ce echipele de intervenție finalizează operațiunea și se oferă informații oficiale suplimentare.