9.27 Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, cpt. Ciprian Sfreja, a anunțat că nu sunt victime. Incendiul a izbucnit din cauză că nu a fost curățat coșul de fum.
9.18 Pompierii militari precizează că incendiul se manifestă la un coș de fum. Trei autospeciale au fost trimise pentru stingerea incendiului. Un echipaj SMURD este înzonă, în caz de nevoie.
9.10 Un incendiu a izbucnit în această dimineață în centrul Brașovului. Se pare că este vorba despre acoperișul unei case. Fumul negru și gros a acoperit întreaga zonă.
La locul incendiului, situat undeva în spatele hotelului Aro, au fost trimise două autospeciale dotate cu apă și spumă.
Revenim cu amănunte!
