În ultimele 48 de ore, pompierii au intervenit la 10 incendii izbucnite la locuințe pe raza județului Brașov.
❗ Din păcate, bilanțul este tragic:
•o persoană și-a pierdut viața,
•o altă persoană a suferit arsuri grave la nivelul feței și membrelor, fiind internată în stare gravă la spital.
🔥 Cele mai multe incendii au fost provocate de utilizarea necorespunzătoare a mijloacelor de încălzire, coșuri de fum necurățate sau neizolate, precum și de instalații electrice defecte sau improvizate.
👉 Vă atragem atenția asupra importanței prevenției:
•verificați și curățați coșurile de fum înainte și în timpul sezonului rece;
•nu folosiți sisteme de încălzire improvizate;
•nu suprasolicitați instalațiile electrice;
•nu lăsați focul nesupravegheat;
•păstrați materialele combustibile la distanță față de sursele de căldură;
•supravegheați copiii și persoanele vulnerabile.
🚨 Viața are prioritate!
Un moment de neatenție poate duce la pierderi ireparabile.
Prevenția salvează vieți. Stop incendiilor la locuințe!
📌 Inspectoratul pentru Situații de Urgență face apel la responsabilitate și la respectarea măsurilor de siguranță, pentru protejarea vieții și a bunurilor.

