ÎN DIRECT Preoții Prodea la emisiunea „Cuvinte Duhovnicești”

ÎN DIRECT Preoții Prodea la emisiunea „Cuvinte Duhovnicești”

Preoția este condiția existenței și continuității Bisericii, stâlpul și puterea ei. Astfel, Biserica ființează, se menține și înaintează în timp prin slujitorii ei. Preotul este unul dintre membrele cele mai însemnate ale Bisericii.

O meserie, o misiune, un mod de viață? De unii contestați, de alții admirați, poate chiar adorați, socotiți puncte de reper, preoții își duc misiunea lor în această lume ca slujitori ai Dumnezeului celui viu, ca cei prin care harul Duhului Sfânt se pogoară în inimile și viețile celorlalți.

E puțin lucru să fii legătura între cer și pământ?

Cât te apasă o astfel de responsabilitate? Care sunt frumusețile preoției și care sunt neajunsurile ei?

Alte articole:   Cutremur în judeţul Tulcea, unde mişcările seismice sunt rare

Căutăm răspunsuri referitoare la ce înseamnă viața de preot azi și ce a însemnat ea în trecut, dar și care ar fi preocupările viitoare, împreună cu o familie de preoți. O familie în care preoția a devenit o tradiție. Bunic, fiu și nepot… Familia Prodea.

Emisiunea „Cuvinte Duhovnicești” va fi transmisă joi seară și o puteți vedea pe newsbv.ro, partenerul acestui proiect.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate