Eveniment

ÎN DIRECT Poluarea la Codlea. Ce spun autoritățile

Sebastian Dan

Reprezentanții Primăriei Codlea, Mihai Cîmpeanu și Erwin Albu, alături de șeful Gărzii de Mediu, Mircea Paraschiv, susțin o conferință de presă pe tema poluării aerului din municipiul de la poalele Măgurii.

Cîmpeanu a precizat că Primăria a montat un aparat care măsoară poluarea aerului, aparat care nu e certificat, dar senzorii acestuia sunt certificați. Edilul a precizat că se vor înăspri condițiile în care firmele vor primi autorizații de construcție, în sensul de a fi obligate nu numai să obțină o autorizație de mediu, acolo unde este cazul, dar și realizarea de perdele forestiere de protecție, de exemplu.

Paraschiv a precizat că a fost sancționată cu 50.000 de lei firma care a fost depistată că poluează. Mai mult, acesta a precizat că a solicitat revizuirea autorizației de mediu în cazul acestei societăți, Silnef MG SRL. Firma a mai fost amendată cu 40.000 de lei în februarie, pentru că funcționa fără autorizația de mediu. La această oră mai sunt controlate și alte firme din Codlea pentru a se verifica dacă sunt respectate condițiile de protecția mediului.

De la începutul anului până în luna octombrie, în județul Brașov s-au dat amenzi de Garda de Mediu 2.200.000 de lei și s-a dispus sistarea activității la 11 societăți.

Albu a precizat că nu trebuie să se arate cu degetul doar către un agent, depistat de opinia publică, dar care a recunoscut că sunt probleme, constatate de către Garda de Mediu.