Fostul ministru al Finanțelor, deputatul Gheorghe Ialomițianu (ex-PDL, PNL) a declarat astăzi că, în cazul în care PNL va veni la Guvernare în locul PSD, „primul lucru pe care îl vom face este să alocăm bani pentru Aeroport, pentru că există cadru legal. Tot ce solicităm este să nu se aplice planul PSD, să mute aeroportul la București (în subordinea Companiei Otopeni)“.
El a reiterat, la emisiunea MIX Actual, ca „Guvernul, dacă tot nu ne ajută, atunci să nu ne încurce“.
Ialomițianu a mai criticat și faptul că actuala putere, după ce în urmă cu zece ani se lăuda cu descentralizarea, a decis ca, în 2015, să aloce centralizat, de la București, direct prin interemediul Direcțiilor Generale de Finanțe Publice Locale, sumele necesare pentru echilibrarea bugetelor localităților, consiliile județene având astfel un rol decorativ.
„Chiar dacă președinții de consilii județene sunt politicieni, după cum au afirmat cei de la București ca scuză că au luat acești bani de la consiliile județene, cei care au luat această decizie, miniștrii de la Administrație Publică și Finanțe, ei tot politicieni sunt. Apoi, știu cei de la București mai bine decât cei din teritoriu care sunt necesitățile din plan local?“, a întrebat retoric Ialomițianu.