Un braşovean a sunat la 112 şi a anunţat că cinci persoane au sustras profile de aluminiu din incinta halei situată în municipiul Braşov, în zona Pieţii Traian, pe care le-au demontat de pe faţada sudică a unei clădirii, rupându-le în vederea transportării şi valorificării la un centru de colectare a deşeurilor metalice.
În timp ce le transportau, în zona din apropierea Colegiului „Grigore Antipa“ din Braşov, cele cinci persoane au fost observate şi oprite de Z.M., care a solicitat telefonic intervenţia Poliţiei. În acest timp, ca să scape şi să rămână şi profilele de aluminiu, unul dintre indivizi l-a ameninţat cu o bară de aluminiu şi a încercat să-l lovească.
La apariţia echipajului de poliţie, toţi cei cinci suspecti au fugit, abandonând bunurile sustrase. La scurt timp, ei au fost depistaţi de către un echipaj al Secţiei nr.4 Poliţie Braşov.
Trei dintre indivizi sunt din Teliu, iar ceilalţi doi din Braşov. Patru dintre ei sunt cercetaţi pentru furt calificat şi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cel de-al cincilea este cercetat penal pentru tâlhărie şi a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a confirmat începerea urmăririi penale aşa cum a fost dispusă de către ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei Municipiului Braşov, dispunând totodată măsura preventiva de a nu părăsi localităţile de domiciliu, pe o durată de câte 30 de zile.