Consilierii locali Mesaroş Ioan, Dâmboiu Daniel, Sin Ioan, Grecu Gheorghe, Suciu Emil, Toacșe Florin, Manta Lenuța și Angela Cazan au solicitat demisia primarului Oltean Mihai (foto) și a viceprimarului Beleaua Ovidiu-Ionuț, printr-o cerere depusă vineri la registratura Primăria Hârseni.
Aceștia sunt acuzați că, în 15 august, au bătut un localnic, faptă apreciată de aleșii locali ca fiind deosebit de gravă și incompatibilă cu funcțiile pe care cei doi le au.
Contestatarii apreciază că primarul și viceprimarul au adus prejudicii nu doar persoanei pe care au lovit-o cu bestialitate, ci și întregii comune.
„În situația în care vor refuza să-și dea demisia și vor înțelege să se țină de funcții, în stilul tipic al PSD”, consilierii spun că vor demara toate procedurile legale pentru a-i demite.