
CSM Corona Braşov a învins-o dramatic pe CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud cu scorul de 25-24 (16-10), marţi seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 9-a a Ligii Naţionale de handbal feminin.
Revelaţia Corona s-a impus printr-un gol marcat în ultima secundă, de Katarina Slezak Krpez, din aruncare de la 7 metri.
Echipa de sub Tâmpa conducea la pauză cu şase goluri (16-10), dar Gloria a egalat pe final, 23-23 (56) şi 24-24 (cu 47 de secunde rămase de joc).
Jelena Zivkovic a marcat 8 goluri pentru Corona, Bobana Klikovac 7, Katarina Slezak Krpez 5. Danila Patricia So Delgado Pinto şi Valeria Kirdiaşeva au înscris câte 6 goluri pentru Gloria, iar Renata Lais De Arruda a avut 12 intervenţii.
În alt meci, CSM Bucureşti a trecut de HC Zalău cu 21-18, în Sala Apollo din Capitală.
Elizabeth Omoregie a înscris 6 goluri pentru ”tigroaice”, iar de la echipa antrenată de Gheorghe Tadici s-au remarcat Alexia Niţă; cu 5 goluri, şi Emilija Lazic, cu 4 goluri.
Clasament
1. CSM Bucureşti 24 puncte (9 jocuri)
2. CSM Corona Braşov 24 (9)
3. CS Minaur Baia Mare 21 (8)
4. CS Gloria 2018 Bistriţa-Năsăud 21 (9)
5. SCM Râmnicu Vâlcea 18 (8)
6. CS Rapid Bucureşti 15 (8)
7. SCM Universitatea Craiova 15 (8)
…
AGERPRES