Eveniment

Grevă de avertisment, marţi, în primăriile din peste 1.500 de comune. Bolojan va participa la discuţiile cu edilii nemulțumiți

Gabriela Bunghez

Preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, Emil Drăghici, a anunţat că, marţi, va fi grevă de avertisment, timp de două ore, în peste 1.500 de primării de comune din ţară, în timp ce edilii vor participa la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor.

Grevă de avertisment în peste 1.500 de primării de comune

”Este revoltă în administraţia locală, din cauza planului Guvernului Bolojan privind reforma în administraţia locală şi centrală. Emil Drăghici, preşedintele Asociaţiei Comunelor din România, a anunţat că marţi, 10 februarie, va fi declanşată o grevă de avertisment în 1.582 de comune”, au scris, luni, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului FORUM din Administraţia publică.

Potrivit acestora, greva de avertisment va avea loc între orele 10.00 şi 12.00, relatează News.ro.

De asemenea, tot marţi, de la ora 10.00, are loc Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor, care va fi organizată la Palatul Parlamentului. Sindicaliştii au precizat că Asociaţia va trimite sesizarea în zilele ce urmează.

Premierul Ilie Bolojan participă la o dezbatere cu primarii

La şedinţa care va avea loc la Palatul Parlamentului va participa şi premierul Ilie Bolojan.

 Guvernul anunţă oficial că premierul Ilie Bolojan va participa, marţi, de la ora 10.30, la dezbaterea pe tema: ”Reforma administrativă, politica de reducere a cheltuielilor publice şi impactul acestora asupra comunelor din România”, organizată de Asociaţia Comunelor din România.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că pachetul reformei administraţiei a intrat în circuitul de avizare guvernamental şi va fi adoptat în această săptămână, prin asumarea răspunderii în Parlament.

Primarii care s-au întâlnit, marţi, la Palatul Victoria cu premierul Ilie Bolojan au afirmat, la finalul întrevederii de aproximativ o oră şi jumătate, înaintea aprobării bugetului de stat, că discuţiile au fost axate ”pe chestiuni administrative”, şi nu politice, în contextul nemulţumirii unor edili, inclusi din PNL, faţă de reforma administraţiei publice, propusă de şeful Guvernului.

 Prețul la gaze

Foto principala: Inquam Photos / Octav Ganea