Gloria Domini – „Slavă Luminii”

Gloria Domini – „Slavă Luminii”

Cu sufletele curate și pregătite pentru sărbătoarea Paștelui suntem gata să întâlnim splendoarea poeziei creștine și a muzicii pure pe care actrița Daniela Nane și pianista Ioana Maria Lupașcu, în cadrul Festivalului Gloria Domini.

Marți, 13 martie 2018, ora 19, la centrul Cultural Reduta, Daniela Nane va susține un recital plin de sensibilitate, un recital de muzică și poezie de dragoste și religioasă, spectacol realizat împreună cu pianista Ioana Maria Lupașcu.

INTRAREA ESTE LIBERĂ ÎN LIMITA LOCURILOR DISPONIBILE!

Câteva cuvinte despre actrița Daniela Nane

Academia de Teatru și Film din București a absolvit-o în 1995 la clasa profesorilor Mircea Albulescu, Adrian Titieni, Cătălin Naum. A urmat masteratul Ligii Europeane a Institutelor de Artă din Amsterdam și Berlin în 1995 și încă un masterat în „Cultură, civilizație și teatru japonez” la Catedra Teatrală Unesco, în 2012.

Alte articole:   Brașovul, primul loc în topul destinațiilor preferate ale românilor pentru vacanţa de Paşte

A debutat în teatru în iunie 1995, sub îndrumarea regizoarei Cătălina Buzoianu, în spectacolul “Patul lui Procust”, după care au urmat alte zeci de spectacole, precum: „O scrisoare pierdută”, „Scandal la Palermo”, „Fuga” si noile producții realizate în regia lui Andrei Șerban – “Omul cel bun din Seciuan” și în regia lui Alexandru Darie – “Conversație după înmormântare”.

Tot în 1995 debutează și în film, în “Eu sunt Adam”, în regia lui Dan Pița, urmând roluri în filme de lung-metraj sau de televiziune, românești sau internaționale. Mare iubitoare a poeziei, a organizat de-a lungul timpului numeroase spectacole, iar în luna octombrie a anului 2014 a susținut un recital pe scena Festivalului „Armonii poetice”.

Alte articole:   Românii comandă de șapte ori mai mulți mici de 1 Mai față de o zi obișnuită

Ultima producție a celebrei actrițe – „Slavă Luminii” este un spectacol de excepție pe care publicul brașovean îl va putea urmări în cadrul Festivalului „Gloria Domini – Brașovul Pascal”.

Pianista Ioana Maria Lupascu

Urmează Conservatorul “Ciprian Porumbescu”, susținându-și lucrarea de licență la Conservatorul “George Enescu” din Iași. Între 2001 și 2005 a fost studenta marelui pianist Lazar Berman, la Accademia Europea di Musica, Italia.

Câștigatoare, finalistă sau laureată a numeroase concursuri din România, Grecia și Turcia, a renuntat la viața competițională în favoarea unei cariere solistice, fiind o prezență constantă pe scene din Italia, România, Elvetia, Croația, Slovacia, Lituania, Belgia, Turcia și Spania.

În 2007 a lansat CD-ul “Live Piano Solo”. În prezent este solistă concertistă a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploiești.

Alte articole:   VIDEO Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară

Distribuie dacă îți place!

Anunţuri mică publicitate