Orașul Ghimbav a lansat astăzi licitația publică pentru achiziția unui sistem complet de încărcare a vehiculelor electrice, care va include stații de reîncărcare, camere de supraveghere, senzori de parcare și iluminat public inteligent, alături de softurile aferente fiecărui echipament.
Proiectul are o valoare totală de 1.089.738,78 lei fără TVA, din care 631.500,78 lei sunt finanțare nerambursabilă prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), iar 458.008,40 lei provin din bugetul local al orașului Ghimbav.
Modernizare prin mobilitate urbană durabilă
Inițiativa face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) al localității, document strategic integrat în Planul Urbanistic General, care urmărește reducerea emisiilor și îmbunătățirea calității vieții prin soluții verzi de transport.
„Ghimbavul este un oraș în plină dezvoltare, iar modernizarea infrastructurii de transport trebuie să țină pasul cu noile tehnologii. Instalarea stațiilor de încărcare electrică este un pas firesc spre un oraș mai curat, mai eficient și mai prietenos cu mediul”, a declarat Ionel Fliundra, primarul orașului Ghimbav.
Unde vor fi amplasate noile stații de încărcare
Vor fi instalate patru stații de reîncărcare dublă pentru vehicule electrice, fiecare cu puteri de 50 kWh + 22 kWh, amplasate strategic pentru acces facil atât al locuitorilor, cât și al vehiculelor publice:
- Primăria Orașului Ghimbav. Strada Morii, colț cu Strada Lungă
- Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Strada Bisericii Române, Ghimbav
- Sala de sport Ghimbav. Strada Lalelei, colț cu Strada Crizantemei
- Parcarea de pe Strada Victoriei (zona blocuri)
Toate amplasamentele se află pe terenuri aflate în proprietatea și administrarea Consiliului Local Ghimbav.
Poziție strategică: pe ruta Brașov – Sibiu
Ghimbavul este amplasat de-a lungul drumului național DN1 / E68, una dintre cele mai circulate artere din România, care leagă Brașovul de Sibiu. Orașul se află în centrul geografic al țării, ceea ce îl transformă într-un punct important de tranzit pentru vehiculele electrice ce traversează regiunea.
„Tot mai mulți șoferi aleg mașinile electrice, iar noi vrem să le oferim infrastructura necesară pentru a le putea folosi fără restricții. Proiectul nostru va contribui nu doar la confortul cetățenilor, ci și la dezvoltarea economică a orașului”, a mai adăugat primarul Ionel Fliundra.
Sustenabilitate și siguranță
Sistemul integrat va include, pe lângă stațiile de încărcare, camere video de supraveghere, senzori de parcare și iluminat public inteligent, pentru creșterea siguranței și eficienței energetice.
Prin implementarea acestui proiect, Ghimbav devine unul dintre primele orașe mici din România care adoptă un model complet de infrastructură inteligentă dedicată mobilității verzi.
