Din judeţ

Gardă personală pentru şefa Poliţiei Comunitare din Codlea

NewsBv

La primele ore ale dimineții, o echipă de polițiști comunitari cu două autoturisme, probabil particulare, s-au prezentat la poarta șefei lor Elena Szinatovici, care locuiește pe strada Câmpu Alb, unde cu siguranță au primit planul operativ al zilei, ne scrie un cititor, care ne-a trimis şi fotografia alăturata.
Încă nu știm dacă poliția comunitară a rămas fără sediu, situație în care s-ar justifica prezența cu noaptea în cap a agenților în număr apreciabil la „șefa” acasă.
Cu toate acestea sunt de apreciat aspecte de genul: băieții sunt ascultători, frumos îmbrăcați, tunși, rași, pantaloni la dungă și uniforme impecabile chiar și fără caschetă.
Nu omitem desemenea nici varianta ca echipa în cauză să fi fost în timpul liber și să fi trecut pe la poarta „șefei” doar pentru a o saluta sau de ce nu a-i prezenta „onorul”, fapt care ar fi de apreciat mai ales că n-ar implica bugetul public.