O tânără în vârstă de 22 de ani a fost agresată la locul de muncă, într-un salon de înfrumuseţare, de iubitul supărat, chiar în faţa clientelor femeii.
Luni, în jurul orei 10.30, Secţia 2 Poliţie Braşov a fost sesizată de către o persoană de sex feminin cu privire la faptul că a fost agresată fizic de concubinul său, în vârstă de 33 ani.
Verificările preliminare efectuate au indicat că, în timp ce victima se afla la locul de muncă, în incinta unui salon de înfrumuseţare de pe raza municipiului Braşov, în urma unui conflict mai vechi, suspectul a agresat-o pe victimă, lovind-o cu un laptop în zona capului, aspect care a creat o stare de temere în rândul celorlalţi clienţi.
În urma cercetărilor desfăşurate cu operativitate, suspectul a fost identificat, faţă de acesta fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violenţă în familie şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspectului.
Foto: arhiva