Eveniment

Ce fură studenţii? Saltele…

Sebastian Dan

În data de 23 aprilie 2012, la ora 12.45, Secţia 2 Poliţie Brașov a fost sesizată telefonic de angajatul unui spital că un tânăr necunoscut a sustras o saltea de pat, aflată lângă un camion, care aproviziona spitalul cu saltele.

O patrulă a secției s-a deplasat imediat la fața locului și a depistat, în zona comiterii infracțiunii, suspectul în acest caz, un student de 21 ani la o facultate brașoveană, care se deplasa pe jos, având salteaua asupra sa. Polițiștii l-au reținut pe suspect, care va fi prezentat astăzi magistraților cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.