Eveniment

FOTO: Românii au dat mână cu mână

Sebastian Dan

Foto: Alexandru Petrescu
Foto: Alexandru Petrescu

Peste 200 de braşoveni au participat, vineri după-amiază, la un ceremonial militar şi religios desfăşurat în Piaţa Unirii din Scheii Braşovului.
După o slujbă de pomenire au luat cuvântul istorici, preoţi, oficialităţi locale care au vorbit despre însemnătatea acestei zile.
„Este o zi deosebită pentru toată suflarea românească şi împreună cu instituţiile statului trebuie să sărbătorim această zi istorică, pentru că este o zi în care cuvântul unitate a fost pus chiar şi în versuri. Hai să dăm mână cu mână, ce-i cu inima română!”, a spus prefectul Mihai Mohaci.
A urmat un scurt moment artistic susţinut de un grup de elevi şi de Orchestra de muzică populară Alboteanca de la Palatul Culturii din raionul Donduşeni, Republica Moldova, după care cei prezenţi au dansat Hora Unirii alături şi de Junii Braşovului îmbrăcaţi în costume tradiţionale.

Paradă cu personaje istorice, la Sfântu Gheorghe, de Ziua Unirii Principatelor Române

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită vineri, la Sfântu Gheorghe, într-un mod inedit faţă de alţi ani, pe lângă ceremoniile militar-religioase şi tradiţionalele spectacolele artistice, organizându-se o paradă prin centrul oraşului, la care au participat şi câţiva actori braşoveni care i-au întruchipat pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mihai Kogălniceanu şi pe moş Ion Roată.
Aceştia şi-au făcut apariţia într-o trăsură, flancată de călăreţi, şi au parcurs împreună cu câteva sute de oameni distanţa de la Catedrala Ortodoxă până în Piaţa „Mihai Viteazul” unde s-au desfăşurat manifestările oficiale.
Printre participanţi s-au numărat anul acesta Junii Braşovului şi un grup de păstrători de tradiţii din Republica Moldova, care au dorit să sărbătorească Mica Unire alături de românii din judeţul Covasna.
Tot vineri au fost premiaţi câştigătorii concursului de istorie organizat de Prefectura Covasna în colaborare cu Asociaţia „Universitaria Emil Poenaru” din Braşov, asociaţie care anul trecut, de Ziua Naţională a României, a oferit o paradă aviatică locuitorilor municipiului Sfântu Gheorghe. Primii patru elevi câştigători au primit drept premiu câte o tabletă PC.


Prefectul Dumitru Marinescu a declarat că sărbătoarea a fost foarte reuşită şi că se bucură că de la an la an la acest gen de manifestări participă un număr tot mai mare de oameni, în special tineret.
Seara de 24 ianuarie s-a încheiat cu tradiţionalul Bal al Unirii, dar manifestările vor continua sâmbătă şi duminică la Sfântu Gheorghe, cu concursuri sportive, respectiv competiţii de gimnastică artistică şi handbal feminin şi masculin dotate cu „Cupa Unirii”.

sorin susanuO inscripţie cu prima strofă din Imnul naţional „Deşteaptă-te române!” va fi amplasată  astăzi  pe sediul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor din municipiul Sfântu Gheorghe, în scopul de a le reaminti în permanenţă cetăţenilor judeţului drepturile pe care le au.

Potrivit conducerii instituţiei, gestul are o dublă semnificaţie – pe de o parte, de a cinsti simbolurile naţionale, iar pe de alta, de a transmite către cetăţenii judeţului un mesaj legat de drepturile pe care le au.
„Vrem ca „Deşteaptă-te române”  să devină un fel de motto şi să motiveze consumatorii din judeţul Covasna. Din constatările noastre, ei sunt timoraţi, nu depun reclamaţii, iar noi vrem să le atragem atenţia că au drepturi şi pot să apeleze la noi cu încredere (…) Desigur, gestul are o dublă semnificaţie, cu atât mai mult cu cât placa va fi dezvelită pe data de 24 ianuarie, când sărbătorim 155 de ani de la Unirea Principatelor Române” , a declarat pentru AGERPRES, comisarul-şef adjunct Mircea Diacon.
Potrivit acestuia, ideea amplasării plăcuţei aparţine comisarului-şef Sorin Susanu, coordonatorul Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor la nivelul Regiunii Centru, care va fi prezent astăzi  la festivitatea de dezvelire.