MAMA. Primul și cel mai frumos cuvânt. Cel mai cald gând. Mama, de cele mai multe ori ne aduce la viață și renunță la tot ce era ea și la ce ar fi putut ajunge pentru a ne avea pe noi. Ne împrumută chipul ei și ne umple sufletele cu comori numai de ea știute, pe care le descoperim, pe rând, până ne săvârșim existența pe acest pământ. A stat alături de noi de la primul scâncet, iar când am crescut am știut că fiecare zbârcitură de pe obrazul ei, de pe mâna ei, ascunde o poveste din viața noastră.
Ne închinăm la icoana ta, mamă! Pentru tot și toate. Iar cea mai mare vină pe care o avem este aceea că îți spunem de prea puține ori „Te iubesc!”. Nu o spunem prea des, dar te iubim, în felul nostru, poate stângaci și fără cuvinte, dar tu asta o știi deja.
Newsbv.ro vă invită să vă alăturați pe parcursul lunii martie unei campanii în care veți afla povești de viață ale unor oameni de lângă noi. Dacă aveți o poveste frumoasă, pe care vreți să o împărtășiți brașovenilor, o așteptăm alături de o fotografie la adresa contact@newsbv.ro.
Astăzi, o prezentăm pe Carmen Clinci, manager zonal, coordonator Centru de Sprijin pentru copii la Salvații Copii Brașov.
Mama este începutul tuturor începuturilor, așa cum spunea si Grigore Vieru. Pentru mine, mama este pilonul vieții mele și al reusitelor mele. Fără mama nu aș fi putut niciodată să devin femeia care sunt acum. Fără respectul din partea ei, nu aș fi învățat niciodată respectul pentru propria persoană. Nu aș fi învățat niciodată să îmi pese de oameni.

Carmen ne-a povestit cum petrecea, când era copil, zilele de 1 și 8 Martie și ce înseamnă acum pentru ea aceste două zile.
Îmi aduc aminte cu mare plăcere, că așteptam începutul lunii martie pentru a complota împreună cu tata și fratii mei, să-i cumpărăm mamei flori. Atât 1 Martie, cât și 8 Martie le-am petrecut în familie. Și acum îmi amintesc felicitările pe care le făceam cu migală, de floricelele pe care le desenam cu creioane colorate sau carioci, foarte atent, punând în ele toată pasiunea noastră de mici artişti. Îmi amintesc de zâmbetul mamei, care ştia, oricum, de mult timp, care va fi cadoul nostru pentru ea, dar îl primea, de fiecare dată ca şi când ar fi fost cea mai mare şi plăcută surpriză!
Și acum, că sunt la rându-mi mamă, îmi petrec zilele de 8 Martie în familie. Îmi place să le invit alături pe mama, mama soacră și fetița mea, să luăm cina împreună și să depănăm amintiri. O observ amuzată pe fetița mea, Arianna, cum își adună bani la pușcuțită să-mi cumpere orhidee (,,căci știu că îți plac, mami”) și cum îmi face pe ascuns faimoasa scrisoare de dragoste!
„Dacă educi un bărbat, atunci educi un om; dacă educi o femeie, atunci educi o familie întreagă”.
Procesul emancipării femeii în România are influenţe masive asupra evoluţiei familiei, asupra status-rolurilor femeii şi bărbatului în ansamblul lor, cât şi asupra societăţii. Întregul parcurs al schimbărilor unei societăţi este reflectat fără echivoc în dinamica familiei, ţinând cont de specificul cultural, geografic, rasial și socioistoric al fiecărei naţiuni. Respectarea femeii în familie şi societate reflectă indubitabil gradul de civilizaţie şi nivelul cultural al acesteia. Violenţa intra (familială), unde femeia este o victimă constantă, continuă să fie o problemă majoră. Rolul cu care femeia a fost înzestrată de Dumnezeu este maternitatea, precum şi responsabilitatea creşterii şi educării copiilor și nu numai.
Cred în ipoteza conform căreia: „Dacă educi un bărbat, atunci educi un om; dacă educi o femeie, atunci educi o familie întreagă”. Femeia de azi este, fără doar și poate, rezultatul a sute de ani de muncă şi efort de autoperfecţionare. Bărbatul şi femeia sunt, categoric, diferiţi, dar complementari. Egalitatea între cei doi ar trebui să înseamne, de fapt, un parteneriat solid. Din păcate mai întâlnim situații de discriminare a femeii.
,,Salvați Copiii m-a ales pe mine și eu am dorit să fac parte din această mare familie!”
O…a fost așa, ca o întâlnire…Salvați Copiii m-a ales pe mine și eu am dorit să fac parte din această mare familie! Am dorit să fac parte din Salvați Copiii, pentru că aici este locul perfect în care poți să ajuți, dar și să te dezvolți ca om. Se știe faptul că Organizația Salvați Copiii România militează pentru respectarea drepturilor copiilor. Îmi doresc să lupt pentru drepturile lor, să îi ajutăm să își valorifice la maxim potențialul. Sunt foarte mulți copii exploatați prin muncă, exploatați sexual, mulți copii care nu frecventează școala, mulți copii neglijați etc. Și doresc să o citez pe Eglantyne Jebb (1876 – 1928) – reformatoare socială din Marea Britanie și fondatoarea mișcării internaționale Salvați Copiii (Save the Children Fund): „Este foarte clar faptul că salvarea copiilor din întreaga lume reprezintă un lucru imposibil doar dacă refuzăm să-l realizăm.”
Consider realizare faptul că reușesc să aduc alături specialiști care doresc să se implice în domeniul protecției copilului, sensibilizându-i la nevoile copiilor. Ca și planuri de viitor…îmi doresc să fac părinții să conștientizeze nevoile reale a acestei generații de copii. Și nu mă refer la nevoile de bază: casa, hrană, etc, ci la nevoile emoționale. Am devenit robotizați, împovărați de grijile cotidiene și de fapt, ai noștri copii își doresc doar IUBIRE, ACCEPTARE, nu bunuri materiale.
,,Cele mai mari probleme întâlnite la copii vizează bullyingul”.
O, da. Ajutăm mulți copii, de fapt comunități formate din copii, părinți, aparținători. La început, unii opun rezistență. Atunci când este necesar să faci o schimbare, înseamnă să ieși din zona de confort. Schimbarea presupune un minim de efort. Dar această schimbare nu se relizează de la sine, ci implică individul, familia, comunitatea.
Cele mai mari probleme întâlnite la copii vizează bullyingul. Trebuie să recunoaștem că a devenit un fenomen. Pentru diminuarea acestui fenomen, în 2019, Salvați Copiii România a lansat campania ,,Alege să te opui bullying-ului!”, o campanie națională ce urmărește să conștientizeze, să genereze o schimbare de atitudine și astfel să prevină și să combată comportamentele de bullying între copii.
Pentru Salvați Copiii reprezintă o prioritate promovarea accentuată în grădinițe și școli a măsurilor de prevenire și combatere a bullying-ului și cyberbullying-ului, dat fiind faptul că agresiunea are repercusiuni negative asupra securității psiho-emoționale a copiilor, cu atât mai mult cu cât are loc într-un mediu în care copilul se așteaptă să fie protejat de un adult, așa cum se întâmplă la școală. O altă problemă o reprezintă mortalitatea infantilă.
La nivel național, mortalitatea infantilă este influențată de cauze precum: accesul redus la servicii medicale pentru femeile din zonele rurale defavorizate, lipsa echipamentelor medicale performante care pot salva viața nou-născuților prematuri, deficienţe în educaţia sanitară a mamelor privind creșterea și îngrijirea copilului, supravegherea insuficientă din timpul sarcinii, prematuritate și sărăcie.
Cum reușeste Carmen să se împartă între familie, job și copil?
Da, este o întrebare super. Nu este ușor. Să fii bun în ceea ce faci, să fii o bună soție, să fii o bună mama…Este nevoie de energie, determinare, optimism și cajutorul, înțelegerea din partea familiei. Știu că este loc și de mai bine! Am muuultă înțelegere din partea lor. Avem stabilite niște reguli.
Ok, muncă, muncă, ajutăm, suntem altruiși, dar ce facem pentru noi?! Este regulă, ca atunci când suntem împreună, seara, în weekend, să ne petrecem timpul util, benefic nouă: luăm prânzul, cina, facem plimbări în natură, vorbim despre cum ne-am simțit în ziua respectivă, ce ne supără, ce am putea face. În fine, adică dorința de a comunica împreună.
Ce ar vrea Carmen să fie diferit în ceea ce privește modul în care este privită femeia în societate?
Este nevoie de unitate, schimbare, educație. Da, este nevoie de educație. Necesitatea unor programe implementate în școli, astfel încât fetele și băieții să învețe să analizeze critic și să deconstruiască stereotipurile de gen „moștenite” cultural și să construiască „înțelesuri” noi, bazate pe egalitate și respect .
Prin acest proces, vor fi capacitați să își exercite dreptul de a fi acceptați și apreciați pentru cine sunt cu adevărat (dincolo de „normele” și așteptările sociale), în același timp, învață că au responsabilitatea de a îi accepta și a îi respecta pe ceilalți .
Rolul femeii în societate?
Istoria ne arată clar că atât statutul femeii, cât și al bărbatului, au suferit puternice modificări. Cred, că tot mai multe femei remarcabile dobȃndesc ȋn spațiul public o tot mai mare vizibilitate și influență, iar munca și rezultatele acestora se impun, ȋncet, ȋncet, în pofida faptului că sunt încă multe personae care consideră faptul că locul femeii este doar la cratiță.
Îndemn femeile să nu renunțe la ele și să nu se teamă de gura lumii sau a familiei.
Dragi femei, să nu uităm că 8 Martie, este ziua în care se sărbătoreşte în toată lumea femeia, simbol al vieţii, al iubirii, purităţii şi al frumuseţii spiritual.
Îmi doresc ca, în anul 2020, femeile din România să aibă un mod de viaţă mai bun şi implicarea lor în fiecare aspect al vieţii să fie cât mai mare!!! La mulți ani!





