Azi-noapte, aproape de miezul nopții, a avut loc un accident grav între două TIR-uri. Pentru a evita ciocnirea celor doi mastodonți, unul intre șoferi a făcut o manevră greșită care a dus la izbucnirea unui incendiu care a distrus mașinile.
Accidentul a avut loc la ieșirea din Cristian spre Râșnov. Trei echipaje de pompieri și unul de la SMURD au intervenit la fața locului. Incendiul amenința să se extindă la casele de pe marginea drumului. Polițiștii au izolat zona, pentru a preveni alte incidente.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja, nu au existat victime, șoferii evacuându-se la timp și nu au fost răniți de explozie. Unul dintre TIR-uri nu era încărcat cu marfă, iar în celălalt erau 20 de butoaie cu ulei mineral, materiale plastice și textile, flăcările cuprinzând și rezervorul cu combustibil.
„Un craiovean de 41 ani, care conducea un autovehicul dinspre Râșnov spre Brașov, nu s-a asigurat corespunzător la depășirea unui autotractor cu remorcă, staționat pentru a remedia o defecțiune, semnalizat corespunzător (triunghi reflectorizant și lumini intermitente de avarie în funcțiune) și,întrucât din sens opus circula un autovehicul, pentru a evita impactul cu acesta, a frânat, a pierdut controlul volanului și autovehiculul condus de el a intrat în coliziune cu autotractorul cu remorcă staționat. În urma impactului rezervorul cu carburant al autovehiculului angajat în depășire s-a spart și a provocat incendierea celor două autovehicule implicate în coliziune“, a preciozat cms. șef Liviu Naghi.
Pompierii din cele trei autospeciale care au intervenit cu apă și spumă au luptat trei ore pentru stingerea incendiului. O casă din apropierea incendiului a fost afectată: geamurile au fost distruse și tencuiala s-a degradat.
CLICK pe poze pentru a se mări!
FOTO: Bogdan Cretiu
FOTO: ISU Brașov



