Un accident a avut loc cu puțin timp în urmă pe Calea București, în giratoriul de la Carrefour.
Un cititor ne-a trimis imagini de la locul impactului. Un echipaj SMURD a ajuns la fața locului. Se pare c impactul a fost foarte violent. Roata din fața a unei motociclete pur și simplu a fost smulsă din furcă.
UPDATE
„În jurul orei 19.10, pe strada Calea București, din municipiul Brașov, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate o motocicletă și un autoturism. În urma producerii accidentului rutier a rezultat o victimă, respectiv pasagerul aflat pe motocicletă, o tânără, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a precizat pentru newsbv.ro purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, agent principal de poliție Nadia Olaru.
La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului rutier.
UPDATE 2
Victima care a ajuns la spital, în vârstă de 24 de ani, e suferit o fractură la piciorul drept.
