Fotbalistul brașovean Andrei Poverlovici (29 ani), și aleasa inimii sale, Ramona (26 ani), alături de parinți, nași, rude și prieteni celebrează astăzi, sâmbătă, 4 iulie, fericitul eveniment al căsătoriei.
De la ora 13,30, a fost oficiată cununia religioasă la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din cartierul Valea Cetății, după care alaiul s-a mutat lângă Brașov, la Timișu de Jos, la Castel Events Center, unde petrecerea a început în jurul orei 15.
Crescut și lansat în curtea Clubului Sportiv Școlar Brașovia, actualul fundaș central al echipei FC Voluntari, recent promovată în Liga 1, a mai jucat la FC Brașov, Unirea Alba Iulia, Victoria Brănești, FC Botoșani și Corona Brașov.
În perioada petrecută la Botoșani a cunoscut-o pe actuala soție, cu care este împreună de un an și 9 luni. Cununia civilă au organizat-o tot la Brașov, acum un an, pe 13 iunie.
La nuntă participă circa 120 de persoane, iar buna dispoziție este întreținută de formația „Uranus” din Brașov. Cum viața de fotbalist presupune și multe sacrificii, proaspeții căsătoriți au lăsat luna de miere pe altădată.
În România, noul sezon din Liga 1 de fotbal stă să înceapă, iar Andrei se va prezenta de luni la echipa de lângă București, cu care se află sub contract și zilele trecute s-a întors din cantonamentul efectuat în Turcia.