Echipa de fotbal Sepsi OSK Sfântu Gheorghe l-a transferat pe fundașul croat Matej Simic, a anunțat, clubul, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Fundașul central croat, în vârstă de 29 de ani, a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu clubul din Superligă.
Simic a evoluat ultima oară la FC Krumovgrad (Bulgaria), după ce a jucat în carieră la mai multe echipe din Spania, cum ar fi CD Numancia, UD Logrones, Lleida Esportiu sau SD Amorebieta.
Totodată, fundașul stânga Florin Ștefan și-a prelungit contractul cu clubul Sepsi OSK până în vara anului 2027.







