Vineri a avut loc un eveniment de excepţie în Promenada Codlea: „Pot fi prietenul, colegul sau ruda ta. Acceptă-mă aşa cum sunt!” Organizat de Fundaţia Rafael, a cuprins activităţi foarte diversificate, de la teatru de păpuşi, la cros, muzică uşoară, muzică populară, dansuri tradiţionale, street dance, dansuri medievale, demonstraţii de luptă între cavaleri şi de tras cu arcul, concurs de baloane de săpun uriaşe şi câte şi mai câte.
Sute de vizitatori şi participanţi activi au umplut piaţa centrală a oraşului şi s-au bucurat alături de beneficiarii fundaţiei, persoanele cu dizabilităţi din Codlea şi din împrejurimi.
Multe întâmplări impresionante au avut loc în micul burg în acea zi şi în cele care au urmat, dar pe una aş vrea să o sădesc în inimile dumneavoastră, ca pe o bucurie împărtăşită cu prietenii.
Printre cei peste 200 de elevi aliniaţi la startul crosului a fost şi Nova, o adolescentă care locuieşte într-unul din căminele Complexului de Servicii Sociale Măgura Codlea. De ani de zile a tot rugat-o pe directoarea complexului să îi scoată banii pe care îi are în cont şi să îi cumpere o bicicletă, dar acest lucru este imposibil, aşa că Nova tânjea după bicicletele copiilor care au fost mult mai norocoşi, spunându-şi că veni-va ea şi vârsta aceea de 18 ani care îi va permite să îşi cumpere minunea pe două roţi.
Auzind despre premiile puse în joc la crosul organizat de Fundaţia Rafael, Nova a fost printre cei care s-au înscris cu entuziasm. La ora 13 fix era la linia de sosire, printre mulţi alţi adolescenţi care, mai pentru sport, mai pentru distracţie, mai pentru biciclete, erau pregătiţi să alerge. A pornit cursa în viteză, sperând să câştige teren şi a ţinut-o la foc întins până la final. A făcut o cursă foarte bună şi a ajuns pe locul doi, un loc meritoriu pentru care a primit o diplomă şi o medalie. Bicicleta, însă, s-a dus spre o colegă de-a ei de generaţie, o la fel de bună sportivă.
Deşi efortul considerabil făcut le-a adus îngrijorare organizatorilor şi au chemat cadrele medicale să îi verifice tensiunea, pulsul etc., zâmbetul de pe chipul Novei nu şi-a pierdut strălucirea. Era bine, doar cam obosită şi dornică să îşi urmeze visul. Bicicleta aceea nu era a ei…
Totuşi, Dumnezeu are grijă de oamenii buni şi inimoşi în cele mai diverse moduri. Aflând despre povestea Novei, domnul Aurel Palade, un om cu suflet mare şi cu sensibilitate faţă de nevoile semenilor, a mers acasă şi a luat o bijuterie de bicicletă care parcă pe Nova o aştepta, a reglat-o, a făcut-o să lucească frumos şi apoi i-a oferit-o. Ce poate fi mai frumos decât acest gest, ce ne poate încălzi inimile mai mult decât bunănatea omului şi decât strălucirea din ochii fericiţi ai Novei?
În miez de toamnă dat ne este, iată, să gustăm aroma gândului bun transformat în faptă, a încântării de a dărui şi a bucuriei de a primi dar de suflet. Să nu ne mai plângem de oameni! Priviţi! Aurel e un OM, Anca, soţia lui e OM, Dragoş şi Delia, copilaşii lor, sunt OAMENI, Nova e un OM. Minuni există în fiecare zi şi fiecare dintre noi le poate fi martor activ! Să avem doar dorinţa de a le descoperi!
