Din judeţ

FilmeDar, în Cetatea medievală de la Feldioara 

Gabriela Bunghez

Festivalul FilmeDar, eveniment susținut de NewsBV.ro, revine în Cetatea medievală de la Feldioara. 

Cetatea Feldioara – Marienburg va găzdui, în perioada 22-24 iulie 2022, cea de-a doua ediție a festivalului FilmeDar, Istorie, tradiţii, cultură, „Filme-n dar, dar și poveste”. 

Organizat de Primăria Comunei Feldioara și produs de Asociația Artis, festivalul va aduce în atenția spectatorilor din Feldioara proiecții speciale și invitați de seamă.  

Pentru al doilea an consecutiv, festivalul va aduce Filme-n dar, dar și poveste în prezența unor nume mari din lumea cinematografiei românești.

Invitații speciali de anul acesta sunt  criticul de film Irina-Margareta Nistor și actorul Vlad Ivanov. 

„Cunoaștem publicul din Feldioara și ne bucurăm de fiecare dată când putem să-l revedem în fața marelui ecran. Primul contact cu spectatorii din zonă l-am avut în cadrul proiectului Centenarul Filmului Românesc (2019) și acolo a luat naștere ideea organizării unui festival de film.  

Faptul că prima ediție, care s-a desfășurat anul trecut, a fost una de succes chiar dacă a avut loc în contextul pandemiei de coronavirus ne face să credem că acest festival poate avea o continuitate și sigur va crește de la an la an și, mai mult decât atât, cu sprijinul autorităților locale putem face să crească și interesul pentru vizitarea zonei și a Cetății prin festival și prin evenimentele culturale organizate.  

Împreună cu invitații ediției – Irina-Margareta Nistor și Vlad Ivanov venim cu Filme-n Dar, într-un loc care pulsează de istorie și poveste”, Andrei Giurgia (director al Festivalului Serile Filmului Românesc). 

În program, sunt și filme care conţin scene turnate la Feldioara.

„Festivalul FilmeDar revine, ȋn perioada 22-24 iulie 2022, cu cea de-a doua ediţie, devenind astfel ceea ce ne-am propus ȋncă de la ȋnceput – un eveniment care pune ȋn valoare localitatea Feldioara și patrimoniul istoric restaurat – Cetatea medievală Marienburg!  

Cuprindem și de această dată ȋn program filme care conţin scene turnate la Feldioara – Rȃul care urcă muntele, 1977, ȋn regia Cristianei Nicolae, precum și o producţie mai recentă ȋn care scenele se desfășoară ȋn Cetatea aflată ȋncă ȋn ruină, ȋn anul 2005 – Regii blestemaţi III, ȋn regia lui Josee Dayan. Toate acestea vor fi, sperăm, spre bucuria localnicilor care se vor regăsi pe marele ecran. 

Ne bucură și ne onorează prezenţa invitaţilor – personalităţi ale cinematografiei româneşti: criticul de film Irina Margareta Nistor, cea care selecţionează și prezintă filmele din festival, actorul Vlad Ivanov care ne va aduce ȋn dar Concertul și Andrei Giurgia, director al Festivalului Serile Filmului Românesc (SFR). Dimineţile vor fi dedicate copiilor, prin proiecţii care se vor desfășura ȋn Casa de Cultură din localitate. Această ediţie devine realitate prin finanţarea asigurată de la bugetul local şi sprijinul oferit de partenerii implicaţi în comunitate, bucurȃndu-ne ȋn continuare de colaborarea cu echipa de profesioniști a Asociaţiei Artis. Primiţi invitaţia noastră pentru 22-24 iulie 2022 la Filme-n dar, dar şi poveste ȋn Cetatea Feldioara!”, Sorin Taus, primarul Comunei Feldioara. 

Festivalul FilmeDar a avut prima ediție anul trecut, în perioada 3-5 septembrie 2021, într-un loc care pulsează de istorie și emoție – Cetatea Feldioara. 

Cele trei zile de festival au însemnat cinci proiecții de film, două ateliere pentru copii, doi invitați (Irina-Margareta Nistor și Ileana Popovici) și peste 700 de spectatori.  

Programul Festivalului FilmeDar

Vineri, 22 iulie 2022, ora 20.30 – Cetatea Feldioara 

Deschiderea Festivalului 

Iniţiere ȋn istoria cinematografiei romȃnești cu Irina Margareta Nistor  

Invitat: Vlad Ivanov 

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR 

Proiecţie Film „Regii blestemați III” (2005), Regia: Josee Dayan 

Durata: 1h:33 

Sȃmbătă, 23 iulie 2022, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara 

Proiecţie Film de animaţie pentru copii „Hotel Transilvania” (2012), Regia: Genndy Tartakovsky 

Durata: 1h:31 

Invitat: Irina-Margareta Nistor 

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR 

Sȃmbătă, 23 iulie, ora 20.30 – Cetatea Feldioara 

Proiecţie Film „Concertul” (2009), Regia: Radu Mihăileanu 

Durata: 2h:00 

Invitați: Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov 

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR 

Duminică, 24 iulie, ora 11.00 – Căminul Cultural Feldioara 

Proiecţie Film „Copacul Dorințelor: Amintiri din copilărie” (2021), Regia: Andrei Huțuleac 

Durata: 1h:30 

Invitat: Irina-Margareta Nistor 

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR 

Duminică, 24 iulie, ora 20.30 – Cetatea Feldioara  

Proiecţie Film „Râul care urcă muntele” (1977), Regia: Cristiana Nicolae 

Durata: 1h:30 

Invitat: Irina-Margareta Nistor 

Prezintă: Andrei Giurgia, director SFR.

NewsBV.ro este partener oficial al Festivalului FilmeDar.

Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!

Noutăți RAPID și pe canalul de Telegram: Abonați-vă AICI