Opera și Filarmonica Brașov marchează Ziua Copilului prin evenimente dedicate celor mici, concepute în funcție de vârsta publicului.
Opera Braşov a anunţat că duminică, 31 mai, de la ora 17:00, copiii sunt aşteptaţi, împreună cu părinţii şi bunicii, la spectacolul „Frumoasa din Pădurea Adormită”, pe muzică de Marius Ţeicu şi scenariul de Silvia Kerim, notează Agerpres.
„Frumoasa din Pădurea Adormită”, duminică, la Opera Brașov
„O poveste minunată, pusă în scenă, care le transmite celor mici să nu uite să-şi realizeze visurile copilăriei când vor fi mari, iar celor mari să mai creadă că binele poate învinge răul aşa cum o făceau atunci când erau copii!”, a transmis, marţi, conducerea Operei Braşov, care a precizat că spectacolul se va juca cu casa închisă.

Filarmonica va concerta, luni, la Grădina Zoologică
Pentru 1 iunie, Filarmonica a pregătit, împreună cu Zoo Braşov, un eveniment special care va avea loc în incinta Grădinii: „Carnavalul animalelor” de Camille Saint-Saëns va fi interpretat într-un spaţiu aparte, „într-o experienţă care aduce muzica mai aproape de lumea imaginaţiei şi a jocului”. Evenimentul va începe la ora 10:00.
Şi Primăria Braşov a pregătit o serie de evenimente pentru copii, care vor începe de vineri, în mai multe pieţe din zona centrală, dar şi în cartiere, cu concerte, ateliere de meşteşuguri şi concursuri sportive.
Dacă apreciezi știrea, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like!