Eveniment

Festivalul Narciselor de la Vad nu va avea loc în 2025

Gabriela Bunghez

Festivalul Narciselor de la Vad nu se va organiza în acest an.

Autoritățile locale din comuna Șercaia au decis să nu organizeze, în acest an, tradiționalul Festival al Narciselor de la Vad.

Festivalul Narciselor de la Vad NU se ţine anul acesta

Motivul este suprapunerea evenimentului cu data alegerilor prezidențiale, care urmează să aibă loc pe 18 mai – duminica în care, în mod obișnuit, era programată sărbătoarea dedicată Poienii cu narcise.

„Anul acesta, nu voi organiza Festivalul Narciselor, deoarece acesta coincide cu campania electorală. Data obișnuită a festivalului ar fi 18 mai, însă aceasta este ziua alegerilor, ceea ce face imposibilă organizarea evenimentului.

Următoarea duminică este pe 25 mai, dar atunci narcisele vor fi deja trecute. Nu vreau să organizăm un festival fără flori înflorite”, a declarat primarul comunei Șercaia, Cristinel Paltin, potrivit fagarasultau.ro.

Poiana cu narcise va rămâne deschisă vizitatorilor

Chiar dacă festivalul nu va mai avea loc, Poiana cu narcise va rămâne deschisă vizitatorilor. Turiștii vor putea merge în zonă, iar autoritățile vor asigura monitorizarea și dirijarea traficului.

Primarul a mai menționat că, în acest an, se desfășoară lucrări de curățare a poienii prin îndepărtarea arborilor care nu își au locul acolo.

„Pregătim poiana, iar anul viitor va arăta mult mai bine. Nu mă aștept ca narcisele să răsară imediat în zonele eliberate, dar în timp se vor regenera. Anul trecut, am avut o adevărată explozie de narcise“, a mai spus edilul.

Festivalul Narciselor de la Vad, din comuna Şercaia, celebrează frumusețea primăverii și a naturii, în fiecare an, în prejma sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena.

Festivalul Narciselor de la Vad este eveniment de etnologie și folclor.

Rezervația naturală „Dumbrava Vadului”, cunoscută mai ales sub numele de „Poiana Narciselor”, reprezintă singura rezervație naturală de profil din Europa.